Din agenda Consiliului Județean Mureș
26 iulie
2004 |
Elaborat de: Chețan Livia |
Doamna Președinte
Lokodi Edita Emőke a făcut, duminică, 25 iulie a.c., la ora
11.00, o deplasare la Valea
Izvoarelor cu ocazia sărbătoririi a 655 de ani de la
prima atestare documentară
a localității. Cu acest prilej, după slujba
religioasă din cele trei biserici: ortodoxă, catolică și reformată, s-a organizat o festivitate și un moment cultural-artistic. La
festivitate au participat invitați din localitățile înfrățite, d-l deputat dr. Kelemen Atilla,
d-l. deputat Makkai Gergely, primarul localității Ogra și alți
invitați.
În aceiași zi, la ora 14.00, d-na Președinte a participat la festivitățile din cadrul Zilelor orașului Miecurea Nirajului, festivități organizate la Biserica reformată și Căminul Cultural din strada Sântana.
Astăzi, 26 iulie a.c., pe agenda de lucru a d-nei Președinte figurează, pe lângă
rezolvarea unor probleme curente din activitatea Consiliului Județean, întâlniri cu primari din localitățile Beica și Fărăgău
pentru identificarea de soluții la problemele ridicate de aleșii acestor localități.