Din
agenda Consiliului Județean Mureș
14 octombrie 2004 |
Elaborat de: Chetan Livia |
Miercuri, 13 octombrie a.c., agenda de lucru a
Președintelui Consiliului Județean Mureș, doamna Lokodi
Edita Emőke, a inclus, printre altele, întâlniri și
discuții cu:
►Consilieri din cadrul
Consiliului Local al municipiului Tîrgu Mureș, lideri
de formațiuni politice, ocazie cu care s-au dezbătut probleme curente legate de
implementarea Programului de dezvoltare a infrastructurii în orașele mici și
mijlocii (SAMTID). Programul SAMTID este un program finanțat de PHARE (fonduri
aferente PHARE 2002 și PHARE 2003), fiind adresat orașelor mici și mijlocii și
are două obiective majore:
1.
Finanțarea unor investiții în domeniul infrastructurii de
apă și apă uzată,
2.
Sprijinirea pentru formarea unor operatori regionali care să
asigure o performanță îmbunătățită din punct de vedere al calității serviciilor
oferite comunităților, ca primă etapă în procesul de realizare a operatorilor
pe bazine hidrografice.
Județul Mureș a pregătit o aplicație
care a fost evaluată printre cele mai bune. Conform propunerii făcute de către
județul Mureș, RA AQUASERV Tîrgu Mureș urmează să
devină operator regional, urmând a asigura acest serviciu și în Reghin,
Sighișoara, Tîrnăveni, Luduș, Sovata
și Iernut. Proiectul se află în faza finală de
analiză tehnică, financiară și instituțională în vederea obținerii acordului de
finanțare din partea instituțiilor finanțatoare (BERD și BEI), precum și în
vederea întocmirii Proiectului tehnic și a documentației necesare licitației
internaționale pentru desemnarea Constructorului. Consiliul local al
municipiului Tîrgu Mureș va decide asupra
transformării regiei AQUASERV în societate comercială și operator regional în
județul Mureș, în cadrul Programului SAMTID.
► o delegație a Consiliului Județean Alba. Tema
întâlnirii a fost promovarea uni proiect în asociere între județul Mureș și
județul Alba în cadrul Programului PHARE 2004 2006 Coeziune economică și
socială, Proiecte mari de infrastructură regională. Proiectul vizează
reabilitarea DJ 107 Alba Iulia Blaj Jidvei
Cetatea de Baltă limita de județ Mureș Cornești
Adămuș Tîrnăveni și DN 14
A.
În cadrul programului de audiențe a fost primit un grup de medici,
titulari de cabinete individuale din imobilul situat în str. Gh. Marinescu nr.
50 (fosta Policlinică Județeană nr.1), aflat în proprietatea domeniului public
județean și administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență. Medicii au
solicitat, în baza H.G. nr. 884/2004, concesionarea spațiilor în care funcționează
aceste cabinete întrucât contractele lor de comodat expiră la 31 decembrie
a.c., iar la cererile de prelungire adresate Spitalului au primit răspuns
negativ. Consiliul Județean nu s-a pronunțat, pentru clarificarea situației
spațiilor în cauză s-au cerut lămuriri Ministerului Sănătății.