Din agenda Consiliului Județean Mureș

 

19 octombrie 2004

Elaborat de: Chetan Livia

 

 

În data de 18 octombrie a.c., domnul Gregorio dell`Anna, Deputat în Parlamentul italian, membru al Comisiei de Mediu, Teritoriu și Lucrări Publice, s-a aflat în vizită de informare în județul Mureș. Domnia Sa a fost primit la Consiliul Județean Mureș de către doamna Președinte Lokodi Edita Emőke și domnul Secretar General Ioan Togănel. Discuțiile purtate cu această ocazie s-au axat pe dezvoltarea relațiilor de colaborare între Consiliul Județean Mureș, pe de o parte și Provincia Lecce, respectiv Regiunea Puglia din Italia, pe de altă parte.

 

În aceiași zi, doamna Președinte Lokodi Edita Emőke  și domnul Vicepreședinte Alexandru Frătean s-au deplasat la Parcul Industrial pentru a analiza la fața locului situația lucrărilor întreprinse până în prezent la acest proiect.

 

Astăzi, 19 octombrie 2004, se află în județul Mureș o delegație austriacă formată din: domnul Fritz Ohler, doamna Barbara Holler și doamna Barbara Fuchs. Delegația s-a întâlnit, la Consiliul Județean, cu doamna Președinte și domnul Vicepreședinte Frătean. Întâlnirea are loc în cadrul Programului INCLUD, proiectul cluster industrial în industria de prelucrare a lemnului.

 

Pe agenda de lucru a doamnei Președinte a Consiliului Județean mai figurează astăzi o întâlnire cu domnul Simion Crețu, directorul Regiunii VII Centru și doamna Brigite Schliwentz, consilier de preaderare în cadrul Agenției de Dezvoltare. Tema discuției a constituit-o promovarea de proiecte de dezvoltare în general, cu accent pe proiectele de infrastructură de interes regional.

 

De asemenea, județul nostru este vizitat de domnul Stig Lofberg, membru al Academiei pentru dezvoltare și cooperare regională din Copenhaga (Danemarca), în intenția de a dezvolta contactele de afaceri dintre cele două țări.