R O M Â N I A
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
HOTĂRÂREA NR. 126
din 29 septembrie 2005
privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al aparatului
propriu al Consiliului Județean Mureș
Consiliul Județean Mureș,
Văzând Expunerea de motive nr.11267 din 21 septembrie 2005
a Serviciului Resurse Umane și Consilieri Președinte, prin care se propune
spre aprobare Regulamentul de Organizare și Funcționare al aparatului propriu
al Consiliului Județean Mureș, precum și avizele comisiilor de specialitate,
Având în vedere Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr. 34 din 7 aprilie
2005 de aprobarea organigramei și statului de funcții pentru aparatul propriu
al Consiliului Județean Mureș
În temeiul art.104 alin.(1), litera "b" și art.109 alin.(1) din
Legea administrației publice locale nr.215/2001,
hotărăște:
Art.1. Se aprobă Regulamentul de organizare
și funcționare al aparatului propriu al Consiliului Județean Mureș, în forma
și conținutul prevăzut în anexa,
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Cu data prezentei, se abrogă Hotărârea
Consiliului Județean Mureș nr.7 din 29 ianuarie 2004, prin care a fost aprobat
Regulamentul de organizare și funcționare al aparatului propriu al Consiliului
Județean Mureș.
Art.3. Prevederile prezentului regulament
vor fi aduse la cunoștința personalului din aparatul propriu de specialitate
al Consiliului Județean Mureș, prin grija secretarului general al județului,
a directorilor executivi ai direcțiilor de specialitate și a șefilor de servicii.
Art.4. De ducerea la îndeplinire a prezentei
hotărâri răspunde Serviciul Resurse Umane, Consilieri Președinte din aparatul
propriu al Consiliului Județean Mureș.
PREȘEDINTE Lokodi Edita Emöke |
Contrasemnează p.SECRETAR GENERAL Viorel Iosib Director executiv |
ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
Nr. 11267 din 21.09.2005
Dosar IV/2
EXPUNERE DE MOTIVE
la proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și
funcționare al aparatului propriu al Consiliului Județean Mureș
Prin Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr. 7 din 29 ianuarie 2004, a
fost aprobat Regulamentul de organizare și funcționare al aparatului propriu
al Consiliului Județean Mureș. Ulterior acestei date, în atribuțiile aparatului
propriu au intervenit multiple schimbări.
Astfel, Serviciului Dezvoltare Regională, Integrare Europeană și Programe
Prognoză s-a reorganizat la nivel de direcție prin înființarea unor posturi
noi cu atribuții în domeniul elaborării strategiilor și programelor de dezvoltare
economico-socială ale județului, corelarea cu programele regionale specifice,
accesarea de surse de finanțare, urmărirea modului de implementare a proiectelor
și acordarea de asistență autorităților locale care nu dispun de personal
specializat. În cadrul acestei direcții funcționează și o structură de turism
care are în vedere elaborarea unei strategii de dezvoltare a turismului, corelate
cu inițiativele naționale, activitate ce poate să dea șanse noi în dezvoltarea
județului nostru.
De asemenea, Direcția Economică urmează să accentueze activitatea de analiză,
asistență economică și monitorizare consilii locale printr-un compartiment
specializat, coordonat de directorul executiv.
Din ianuarie 2004, până în prezent, obiectivele prioritare ale autorității
sunt mult mai complexe, impuse de continuarea și accelerarea procesului de
reformă al administrației publice locale și de realizarea procesului de integrare
europeană.
Având în vedere cele de mai sus, se supune spre dezbatere și analiză proiectul
de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare
a aparatului propriu al Consiliului Județean Mureș.
PREȘEDINTE,
Lokodi Edita Emoke