R O M Â N I A
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN

HOTĂRÂREA NR. 128
din 27 octombrie 2005
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici reactualizați ai obiectivului de investiție "Modernizarea imobilului din Tîrgu Mureș, str. Plutelor nr.1 "


Consiliul Județean Mureș,
Văzând expunerea de motive 13217/27.10.2005 a Direcției Tehnice Drumuri, Poduri Județene și Investiții privind obiectivul de investiție "Modernizarea imobilului din Tîrgu Mureș, str. Plutelor nr.1",
Potrivit prevederii art.41 din Ordonanța de urgență nr.45/2003 privind finanțele publice locale,
În temeiul prevederilor art.104 și 109 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală,

hotărăște :

Art.1. Se aprobă indicatorii tehnico-economici reactualizați ai obiectivului de investiție "Modernizarea imobilului din Tîrgu Mureș, str. Plutelor nr.1". Valoarea totală a investiției: 168.194 RON din care C+M: 161.194 RON, echivalent cu 47.784 Euro din care C+M: 45.794 Euro (1 euro = 3,52 RON, prețuri mai 2005).
Art.2. Pentru realizarea investiției răspund direcțiile de specialitate din cadrul Consiliului Județean Mureș.
Art.3. Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr.77/23.06.2005 se abrogă.

 

PREȘEDINTE
Lokodi Edita Emöke
  Contrasemnează
SECRETAR GENERAL
Ioan Togănel

 


ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
Nr.13217/27.10.2005
Dosar nr.VIIC/2

EXPUNERE DE MOTIVE
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici reactualizați ai investiției "Modernizarea imobilului din Tîrgu Mureș, str. Plutelor nr.1 "


În domeniul public al Consiliul Județean Mureș, conform H.G. nr.964/2002, la poziția nr.248 se situează imobilul din Târgu Mureș, str. Plutelor nr.1.
Această clădire construită în anul 1970, cu regim de înălțime parter, fundație de beton, cu zidărie din bârne de lemn, acoperită cu șarpantă de lemn și învelitoare de tablă este din lemn, în prezent, se află într-o stare avansată de degradare.
În studiul de fezabilitate elaborat pentru modernizarea acestei clădiri se propune demolarea clădirii existente și realizarea unei construcții cu regim de înălțime P+M, din lemn, cu șarpantă din lemn și învelitoare din șindrilă bituminoasă. De asemenea se vor realiza instalațiile electrice și sanitare aferente.
Diferența valorii față de indicatorii aprobați cu H.G. 77/2005, se datorează:
- Actualizării cursului valutar, și
- Cuprinderii unor lucrări de finisaje necesare a fi executate la obiectiv: învelitori, jgheaburi și burlane, trotuar de protecție în jurul clădirii, pardoseli, tâmplării și placaje.
Valoarea totală a obiectivului, conform studiului de fezabilitate, este: 168.194 RON din care C+M: 161.194 RON, echivalent cu 47.784 Euro din care C+M: 45.794 Euro (1 euro = 3,52 RON, prețuri mai 2005).
Față de cele prezentate se propune aprobarea indicatorilor tehnico-economici reactualizați ai investiției "Modernizarea imobilului din Tîrgu Mureș, str. Plutelor nr.1"

 

VICEPREȘEDINTE
Alexandru P. Frătean
 

DIRECTOR EXECUTIV
Bochiș Nicoleta