R O M Â N I A
JUDEŢUL MUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
HOTĂRÂREA NR. 149
din 29 noiembrie 2005
privind aprobarea unor măsuri în legatură cu reorganizarea regiei autonome
AQUASERV TÎRGU MUREŞ în societate comercială pe acţiuni şi asocierea judeţului
Mureş cu oraşele Tîrgu Mureş, Sighişoara, Reghin, Luduş, Târnăveni, Iernut
şi Cristuru Secuiesc, în vederea înfiinţării operatorului regional de servicii
publice de alimentare cu apă şi canalizare COMPANIA AQUASERV S.A.
Consiliul Judeţean Mureş,
Văzând Expunerea de motive nr. 14.915/22.XI.2005 a Direcţiei
Dezvoltare Regională, Integrare Europeană, privind aprobarea unor măsuri în
legătură cu reorganizarea regiei autonome AQUASERV TÎRGU MUREŞ în societate
comercială pe acţiuni şi asocierea judeţului Mureş cu oraşele Tîrgu Mureş,
Sighişoara, Reghin, Luduş, Târnăveni, Iernut şi Cristuru Secuiesc, în vederea
înfiinţării operatorului regional de servicii publice de alimentare cu apă
şi canalizare COMPANIA AQUASERV S.A., precum şi avizele comisiilor de specialitate,
Având în vedere dispoziţiile:
- Ordonanţei de urgenţă nr. 30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome,
aprobată şi modificată de Legea nr. 207/1997, cu modificările ulterioare;
- Hotărârii de Guvern nr. 360/1998 privind unele măsuri pentru reorganizarea
regiilor autonome de interes local care beneficiază de împrumuturi externe
de la organismele financiare internationale;
- Legii nr. 326/2001 privind serviciile publice de gospodărire comunală, cu
modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţei Guvernului nr. 32/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor
publice de alimentare cu apă şi de canalizare, cu modificările şi completările
ulterioare;
- Hotărârii de Guvern nr. 1353/2003 pentru aprobarea Regulamentului-cadru
şi a Contractului-cadru de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare
cu apă şi de canalizare;
- prevederilor art. 31 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 45/2003 privind
finanţele publice locale, aprobată cu modificări si completări prin Legea
nr. 108/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederilor art. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 113/2004 privind
contractarea împrumuturilor externe de la instituţii financiare internaţionale
pentru Programul de reabilitare a infrastructurii din oraşele mici şi mijlocii
(SAMTID), aprobată prin Legea nr. 23/2005;
- prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1591/2002 pentru aprobarea Regulamentului
cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de alimentare cu
apă şi de canalizare,
Având în vedere studiul de oportunitate privind înfiinţarea unui operator
regional în judeţele Mureş şi Harghita, municipiile Reghin, Sighişoara, Tîrnăveni
şi oraşele Luduş, Iernut, Cristuru Secuiesc, aferent documentaţiilor pentru
programul SAMTID;
În temeiul prevederilor art. 104 lit. (r) şi (t) şi art. 109 din Legea nr.
215/2001 privind administraţia publică locală,
hotărăşte:
Art. 1.Se aprobă asocierea judeţului Mureş
cu oraşele Tîrgu Mureş, Sighişoara, Reghin, Luduş, Târnăveni, Iernut şi Cristuru
Secuiesc, în vederea participării în calitate de acţionari la constituirea
societăţii pe acţiuni Compania Aquaserv S.A., care va deveni operatorul regional
al serviciilor publice de alimentare cu apa şi de canalizare.
Art. 2.Reorganizarea R.A. Aquaserv Tîrgu
Mureş se efectuează concomitent cu înfiinţarea operatorului regional prin
asocierea judeţului Mureş cu oraşele Tîrgu Mureş, Sighişoara, Reghin, Luduş,
Târnăveni, Iernut şi Cristuru Secuiesc.
Art. 3.La cererea Băncii Europene pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare (European Bank for Recosntruction and Development)
în calitate sa (i) de împrumutător în cadrul contractului de împrumut încheiat
la data de 23.10.2003 cu împrumutatul R.A. Aquaserv Tirgu Mures şi (ii) de
creditor garantat în cadrul Acordului de garanţie încheiat la data de 23.10.2003
cu garantul Consiliul Local Tîrgu Mureş pentru garantarea împrumutului descris
la punctul (i) din prezentul articol 3, se aproba actul constitutiv al SC
Compania Aquaserv SA incluzând modificările faţă de forma în care a fost adoptat
de adunarea constitutivă din data de 12.05.2005, în care judeţul Mureş a fost
reprezentat de către dl. Virag Gyorgy, conform Anexei
1.
Art. 4.Contribuţia judeţului Mureş la formarea
capitalului social al noii societăţii Compania Aquaserv S.A. va fi în cuantum
de 778.140,07 RON, din care suma de 300.000,00 RON reprezintă aport la capitalul
social, iar suma de 478.614,07 RON reprezintă prime de emisiune.
Art. 5. Se desemnează ca reprezentant al
judeţului Mureş în Adunarea Generală a Acţionarilor a viitoarei societăţi
comerciale pe acţiuni Compania Aquaserv S.A., dl. Virag Gyorgy, persoană împuternicită
să semneze în numele şi pe seama judeţului Mureş actul constitutiv al viitoarei
societăţi comerciale pe acţiuni Compania Aquaserv S.A.
Art. 6.Se aprobă constituirea unei garanţii
reale mobiliare asupra acţiunilor pe care le va deţine Municipiul Tîrgu Mureş
la viitoarea societate comerciala Compania Aquaserv. S.A, pentru garantarea
executării obligaţiilor RA Aquaserv Tirgu Mures şi, dupa reorganizare, obligaţiilor
Companiei Aquaserv SA rezultate din Contractul de Împrumut încheiat cu Banca
Europeana pentru Reconstructie şi Dezvoltare la data de 23 Octombrie 2003.
Forma şi conţinutul contractului de garanţie reală mobiliară sunt aprobate
prin prezenta hotărâre, contractul fiind ataşat drept Anexa
nr. 2 la prezenta hotărâre şi face parte integrantă din aceasta.
Art. 7.De ducerea la îndeplinire a prevederilor
prezentei hotărâri răspund direcţiile de specialitate ale Consiliului Judeţean
Mureş.
PREŞEDINTE Lokodi Edita Emöke |
Contrasemnează SECRETAR GENERAL Ioan Togănel |
ROMÂNIA
JUDETUL MURES
CONSILIUL JUDETEAN
Direcţia Dezvoltare Regională,
Integrare Europeană
Nr. ________, din ___.11.2005
Dosar I. A. / 4.
EXPUNERE DE MOTIVE
privind aprobarea unor măsuri în legatură cu reorganizarea regiei autonome
AQUASERV TÎRGU MUREŞ în societate comercială pe acţiuni şi asocierea judeţului
Mureş cu oraşele Tîrgu Mureş, Sighişoara, Reghin, Luduş, Târnăveni, Iernut
şi Cristuru Secuiesc, în vederea înfiinţării operatorului regional de servicii
publice de alimentare cu apă şi canalizare COMPANIA AQUASERV S.A.
Prin Hotărârea nr. 44, din 7 aprilie 2005, Consiliul Judeţean Mureş a aprobat
participarea la formarea societăţii comerciale COMPANIA AQUASERV S.A. care
va acţiona ca operator regional în domeniul alimentării cu apă şi al canalizării.
În formarea acestei companii, judeţul Mureş se asociază cu oraşele Tîrgu Mureş, Reghin, Sighişoara, Tîrnăveni, Luduş, Iernut şi Cristuru Secuiesc.
Formarea noii companii se bazează pe reorganizarea regiei autonome AQUASERV, operator local în municipiul Tîrgu Mureş, respectiv a operatorilor existenţi la ora actuală în celelalte localităţi.
În prezent, R.A. Aquaserv are în derulare un proiect în valoare de 27,9 milioane EURO, finanţat în cadrul programului ISPA. Pentru asigurarea cofinanţării proiectului a fost contractat un împrumut cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, garantat de către Primăria municipiului Tîrgu Mureş.
Datorită acestui contract de împrumut aflat în derulare, reorganizarea regiei este condiţionată de acordul băncii finanţatoare şi, respectiv, al Ministerului Finanţelor Publice. Condiţia impusă de cele două instituţii este preluarea de către noua societate ce se va înfiinţa a tuturor obligaţilor ce decurg din clauzele contractului de împrumut, precum şi asumarea garantării acestuia.
Ca urmare, în urma negocierilor purtate în perioada iunie - septembrie între reprezentaţii Băncii Europene pentru Reconstrucţiei şi Dezvoltare şi cei ai regiei Aquaserv, referitor la condiţiile specifice de reorganizare, a apărut necesitatea modificării unor clauze cuprinse în actul constitutiv al societăţii comerciale Compania Aquaserv aşa cum au fost ele aprobate prin Hotărârea Consiliului judeţean din luna aprilie 2005.
Aceste modificări, precum şi modelul contractului de garanţie reală mobiliară
asupra acţiunilor ce revin municipiului Tîrgu Mureş sunt prezentate în anexă
la proiectul de Hotărâre supus spre aprobare Consiliului Judeţean Mureş.
VICEPREŞEDINTE, |
DIRECTOR EXECUTIV, Valer BĂŢAGA |