R O M Â N I A
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
HOTĂRÂREA NR.55
din 23 iunie 2005
privind completarea domeniului public al județului Mureș cu rețeaua de canalizare
Tg.Mureș-Corunca
Consiliul Județean Mureș,
Analizând Expunerea de motive a Direcției Economice nr.6719/09.06.2005,
În conformitate cu prevederile art.3 alin.(3) din Legea nr.213/1998 privind
proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, precum și a Normelor
tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul
public al comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, aprobate prin H.G.
nr. 548/1999,
În temeiul art.109 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală,
hotărăște :
Art.1 (1) Se completeză domeniul public
al județului Mureș cu rețea de canalizare Tg.Mureș-Corunca, modificându-se
în mod corespunzător Anexa la Hotărârea Consiliului Județean nr.42/2001.
(2) Elementele de identificare ale bunului sunt cuprinse în anexa
ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Direcția Economică va îndeplini procedura
în vederea atestării apartenenței bunului la domeniul public al Județului
Mureș.
Art.3 Prezenta hotărâre se comunică Direcției
Economice.
PREȘEDINTE Lokodi Edita Emöke |
Contrasemnează SECRETAR GENERAL Togănel Ioan |
ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
Direcția Economică
Nr.6719/09.06.2005
EXPUNERE DE MOTIVE
la proiectul de hotărâre privind completarea domeniului public al județului
Mureș cu rețeaua de canalizare Tg.Mureș - Corunca
Domeniul public al județului Mureș, a fost inventariat în baza Legii nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și a Normelor
tehnice de aplicare aprobate prin H.G. nr. 548/1999 și a fost însușit de Consiliul
Județean, prin Hotărârea nr.42/12 iulie 2001.
Acesta, împreună cu inventarele municipiilor, orașelor și comunelor a fost
înaintat Guvernului României și a fost atestat prin H.G. nr. 964/2002.
Din eroare, nu s-a inventariat în domeniul public județean rețeaua de canalizare
Tg.Mureș - Corunca, aceasta fiind predată prin Protocol în anul 1999, comunei
Livezeni. În aceste condiții, bunul în cauză a fost inventariat în domeniul
public al comunei Livezeni și atestat prin H.G.964/2002-Anexa nr.55 poz.33.
Ca urmare a reorganizării comunei Livezeni în baza Legi nr.84/2004 s-a înființat
comuna Corunca, rețeaua de canalizare fiind predată prin protocolul nr.2511/11.08.2004
în domeniul public al comunei nou înființată.
Menționăm că, această rețea se întinde pe o lungime de 2,3 km de la stația
de comprimare gaz din comuna Corunca și până la conducta de canalizare de
pe B-dul 1 Decembrie 1918 Tg. Mureș, traversând două unități administrativ
teritoriale, respectiv comuna Corunca și parțial municipiul Tg. Mureș.
În conformitate cu prevederile Legii 213/1998 privind proprietatea publică
și regimul juridic al acesteia (Anexa- punctul II alineatul 3) rețelele de
alimentare cu apă și de canalizare realizate în sistem zonal sau microzonal
aparțin domeniului public județean.
Pe de altă parte, prin adresa nr.2993/18.03.2005 Consiliul local al comunei
Corunca solicită trecerea acestei rețele în domeniul public județean.
Ținând cont de motivele expuse, se propune adoptarea proiectului de hotărâre
privind completarea domeniului public al județului cu rețeaua de canalizare
Tg.Mureș-Corunca.
DIRECTOR, Bartha Iosif |
Văzut VICEPREȘEDINTE Emil Groza |