R O M Â N I A
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN

HOTĂRÂREA NR. 79
din 23 iunie 2005
privind propunerea de clasarea ca drum comunal a drumului vicinal "Drumul Szilomár"de pe teritoriul administrativ al comunei Vărgata

Consiliul Județean Mureș,

Având în vedere Expunerea de motive nr. 6839/10.VI.2005 a Direcției Tehnice, Drumuri, Poduri Județene, Investiții.
În conformitate cu art. 13 din Ordonanța de Urgență a Guvenului nr. 43/1997, republicată, privind regimul drumurilor,
În temeiul prevederilor art.109, din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală,

hotărăște:

Art.1. Propunem clasarea drumului vicinal Drumul Szilomár, situat pe teritoriul administrativ al comunei Vărgata în drum comunal cu numerotarea DC 27A Mitrești (DJ 135A) - Popas Turistic "Hanul Călărețul" , identificat conform schiței anexate.
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Tehnică Drumuri, Poduri Județene, Investiții.

 

PREȘEDINTE
Lokodi Edita Emöke
  Contrasemnează
SECRETAR GENERAL
Togănel Ioan

 


ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
DIRECȚIA TEHNICĂ DRUMURI,
PODURI JUDEȚENE, INVESTIȚII

Expunere de motive
privind clasarea ca drum comunal a drumului vicinal Drumul Szilomár (Szilomár- Utja) de pe teritoriul administrativ al comunei Vărgata

Drumul pietruit Drumul Szilomár face legătura între satul Mitrești din comuna Vărgata și terenurile agricole situate în Nord-Estul localității, respectiv DJ 135A (Miercurea Niraj - Eremitu) și zona de agrement Hanul Călărețul (Lovasfogado).
Are o lungime totală de 1,440 km și se desfășoară aproximativ în paralel cu cursul pârâului Niraj. Din punct de vedere administrativ Drumul Szilomár se află în întregime pe teritoriul administrativ al comunei Vărgata și are o funcție dublă. Pe de o parte asigură accesul la terenurile agricole din zonă, iar pe de altă parte înlesnește accesul turiștilor spre zona de agrement Hanul Călărețul (Lovas Fogado).
Fiind amplasat într-un peisaj de o frumusețe deosebită, pe cursul de mijloc al pârâului Niraj, într-o zonă mai retrasă, la o distanță relativ mare de principalii factori poluanți ai județului, cu un acces facil spre stațiunea balneoclimaterică Sovata, în ultimii ani pe lângă ocupația de bază a localnicilor din zonă a început să se dezvolte și agroturismul.
Pornind de la considerentul că dezvoltarea economică actuală și viitoare din domeniul agroturismului, susținută de dezvoltarea infrastructurii, se răsfrânge pozitiv asupra nivelului de viață a locuitorilor, Consiliul Local al comunei Vărgata a decis prin Hotărârea nr. 16/23.02.2005 trecerea drumului vicinal Drumul Szilomár în categoria drumurilor comunale.
În conformitate cu art. 13 din Ordonanța de Urgență a Guvenului nr. 43/1997, republicată, privind regimul drumurilor, propunerile de încadrare a drumurilor comunale se face de către consiliile locale ale comunelor interesate, prin consiliile județene.
Față de cele de mai sus, propunem aprobarea proiectului de hotărâre anexat.

 

VIZAT,
VICEPREȘEDINTE
Alexandru P. Frătean

 

DIRECTOR EXECUTIV
Bochiș Nicoleta