R O M Â N I A
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
HOTĂRÂREA NR. 7
din 16 februarie 2006
privind numirea unui nou reprezentant al Consiliului Județean Mureș în Adunarea
Generală a Acționarilor la S.C. "Servicii de Utilități Rurale Mureș"SA
Consiliul Județean Mureș,
Văzând Expunerea de motive nr.1407/3.02.2006 a Direcției
Economice, precum și avizele comisiilor de specialitate,
În conformitate cu prevederile Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale,
a art.13 alin.2 din statutul societății comerciale, modificat prin HCJ nr.5
/2000,
Ținând cont de art.8 lit."a" din contractul de reprezentare nr.13/2000
încheiat între Consiliul Județean Mureș și reprezentantul Adunării Generale
a Acționarilor la SC" Servicii de Utilități Rurale Mureș"SA,
În temeiul prevederilor art.109 din Legea nr.215/2001 privind administrația
publică locală,
hotărăște:
Art.1. Se ia act de renunțarea la mandatul
de reprezentant al Consiliului Județean Mureș în Adunarea Generală a Acționarilor
la SC "Servicii de Utilități Rurale Mureș"SA, a domnului ing. Diana
Paul.
Art.2. Se numește ca reprezentant al Consiliului
Județean Mureș în Adunarea Generală a Acționarilor la SC "Servicii de
Utilități Rurale Mureș" SA d-l Kopacz Nicolae.
Art.3. Actualul contract de reprezentare,
încheiat între Consiliul Județean Mureș și domnul ing. Diana Paul își pierde
valabilitatea , urmând a se încheia contractul cu noul reprezentant în Adunarea
Generală a Acționarilor la SC" Servicii de Utilități Rurale Mureș"
SA.
Art.4. Pe baza prezentei hotărâri se vor
înregistra modificările în Statutul Societății Comerciale la Registrul Comerțului.
Art.5. De realizarea prevederilor prezentei
hotărâri răspunde Direcția Economică și directorul societății SC " Servicii
de Utilități Rurale Mureș" SA
Art.6. Prezenta hotărâre se comunică Direcției
Economice, SC "Servicii de Utilități Rurale Mureș" SA, și reprezentantului
Consiliului Județean Mureș în Adunarea Generală a Acționarilor la SC "
Servicii de Utilități Rurale Mureș" SA.
PREȘEDINTE Lokodi Edita Emöke |
Contrasemnează SECRETAR GENERAL Ioan Togănel |
ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
Direcția Economică
EXPUNERE DE MOTIVE
la proiectul de hotărâre privind numirea unui nou reprezentant al Consiliului
Județean Mureș în Adunarea Generală a Acționarilor la S.C. "Servicii
de Utilități Rurale Mureș"SA
S.C. " Servicii de Utilități Rurale Mureș"SA, s-a înființat în baza HCJ nr.37/1998, prin reorganizarea Regiei Autonome Județene de Utilități Rurale Mureș SA, având ca acționar unic, Consiliul Județean Mureș.
La art.13, alin.2 din Statutul societății comerciale , așa cum a fost modificat prin HCJ nr. 5/7 sept. 2000, se prevede că, "până la apariția unor noi reglementări privind societățile comerciale , având ca acționar unic consiliile locale, exercitarea drepturilor ce decurg din calitatea de acționar a Consiliului Județean Mureș, se realizează prin desemnarea de către acesta a unui singur reprezentant în Adunarea Generală a Acționarilor".
În acest sens, reprezentantul AGA al Consiliului Județean la SC SURM SA este domnul Diana Paul, pe baza contractului de reprezentare nr.13/27.12.2000, prelungit anual prin act adițional.
Prin adresa înregistrată la Consiliul Județean sub nr. 13301/28.10. 2005, domnul Diana Paul își depune demisia , motiv pentru care este necesară numirea unui nou reprezentant.
Constatându-se demisia d-lui Diana Paul , se propune ca în condițiile art. 8 lit.a din contractul de reprezentare , să fie numit un nou reprezentant al Consiliului Județean în Adunarea Generală a Acționarilor.
DIRECTOR, |
VĂZUT |
||
VICEPREȘEDINTE Alexandru P. Frătean |
VICEPREȘEDINTE Emil Groza |