R O M Â N I A
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN

HOTĂRÂREA NR. 27
din 22 februarie 2007
privind aprobarea încadrării în categoria funcțională a drumurilor comunale a unor drumuri de exploatare de pe teritoriul administrativ al comunelor Pogăceaua, Sînpetru de Cîmpie, Șincai și Band

Consiliul Județean Mureș,

Având în vedere Expunerea de motive nr. 1722 din 7.II. 2007 a Direcției Tehnice, Drumuri, Poduri Județene, Investiții, precum și avizul comisiilor de specialitate,
În conformitate cu art. 13 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43/1997, republicată, privind regimul drumurilor,
În temeiul prevederilor art.109, din Legea nr.215/2001, privind administrația publică locală, cu modificările ulterioare,

hotărăște:

Art.1. Se aprobă încadrarea unor drumuri de exploatare de pe teritoriul administrativ al comunelor Pogăceaua, Sînpetru de Cîmpie, Șincai și Band în categoria funcțională a drumurilor comunale, conform anexei.
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Tehnică Drumuri, Poduri Județene, Investiții.

 

PREȘEDINTE
Lokodi Edita Emöke
  Contrasemnează
SECRETAR
Ioan Togănel

 


ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
Nr.1722/7.II.2007

Expunere de motive
privind aprobarea încadrării în categoria drumurilor comunale a unor drumuri de exploatare de pe teritoriul administrativ al comunelor Pogăceaua, Sînpetru de Cîmpie, Șincai și Band din județul Mureș

Din analiza perspectivelor de dezvoltare a localităților rurale rezultă că factorul principal de coeziune între localități este reprezentat de relațiile de producție, muncă, aprovizionare, administrare, servire-dotare etc, factori aflați în strânsă legătură cu rețeaua rutieră de pe teritoriile administrative.

Comunele Pogăceaua, Sînpetru de Cîmpie, Șincai și Band sunt comune învecinate, legăturile rutiere între localitățile aparținătoare efectuându-se pe o rețea de drumuri de exploatare neamenajate.

Ca și prioritate în ce privește încadrarea ca drumuri comunale a unor drumuri exploatare de pe teritoriul administrativ al celor patru comune, considerăm necesară încadrarea în categoria funcțională a drumurilor comunale a drumurilor de exploatare din anexa alăturată.

În conformitate cu art. 13 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43/1997, republicată, privind regimul drumurilor, propunerile de încadrare a drumurilor comunale se fac de către consiliile locale ale comunelor interesate, prin consiliile județene.

Față de cele de mai sus, propunem aprobarea proiectului de hotărâre anexat.

 

DIRECTOR EXECUTIV
ing. Bochiș Nicoleta

 

VIZAT
VICEPREȘEDINTE
Alexandru P. Frătean