R O M Â N I A
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN

HOTĂRÂREA NR. 36
din 29 martie 2007
privind aprobarea noilor prețuri și tarife la serviciile de apă-canal furnizate de SC"Servicii de Utilități Rurale Mureș"SA

Consiliul Județean Mureș,
Analizând Expunerea de motive nr.3809/22.03.2007 a Direcției Economice, precum și avizele comisiilor de specialitate,
Având în vedere prevederile art. 32 alin.(1), lit.e) din Ordonanța Guvernului nr.32/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare, aprobată prin Legea nr.634/2002,
In temeiul prevederilor art. 97 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată

hotărăște:

Art.1. Se aprobă noile prețuri și tarife pentru serviciile de apă-canal furnizate de SC Servicii de Utilități Rurale Mureș SA, cu aplicabilitate de la 1 martie 2007, după cum urmează:

  Preț/tarif
Pentru populație
lei/mc
Preț/tarif
pentru rest utilizatori
lei/mc
Apă potabilă furnizată din sistemul Bistra-Rușii Munți-Aluniș 2,70 2,27
Transport apă potabilă cumpărată de laS.C Compania Aquaserv S.A. Tîrgu Mureș 2,07 1,74
Distribuție apă potabilă cumpărată de la S.C. Compania AQUASERV S.A. Tîrgu Mureș 1,64 1,38
Canalizare pentru zona limitrofă a orașului Tîrgu Mureș și Zona de Câmpie a județului Mureș 1,12 0,94

Art.2. La facturarea apei potabile și a serviciului de canalizare, la tarifele de transport însumate cu cele de distribuție precum și la tarifele de canalizare, mai sus menționate, se va adăuga prețul de livrare al apei potabile și tariful de epurare, în vigoare, aprobate pentru S.C.Compania AQUASERV S.A. Tîrgu Mureș.
Art.3. Prețul și tarifele de transport și distribuție la apă potabilă și tariful la canalizare pentru populație conțin TVA în cotă de 19%, iar pentru rest utilizatori nu conțin TVA.
Art.4. Prețurile apei potabile, tarifele de transport și cele de distribuție, precum și tarifele de canalizare se vor aplica temporar, până la preluarea serviciilor de apă-canal de către S.C. Compania Aquaserv Tîrgu Mureș, acțiune ce urmează a se desfășura în cursul anului 2007.
Art.5. De îndeplinirea prezentei hotărâri răspunde directorul SC "Servicii de Utilități Rurale Mureș"SA.
Art.6. Prezenta hotărâre se comunică Direcției Economice și S.C. "Servicii de Utilități Rurale Mureș" SA.

 

PREȘEDINTE
Lokodi Edita Emöke
  Contrasemnează
SECRETAR
Ioan Togănel

 


ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
Direcția Economică
Nr3809/22.03.2007

EXPUNERE DE MOTIVE
la proiectul de hotărâre privind aprobarea noilor prețuri și tarife la serviciile de apă-canal furnizate de SC "Servicii de Utilități Rurale Mureș" SA

SC "Servicii de Utilități Rurale Mureș" SA, societate comercială cu acționar unic Consiliul Județean, livrează apă potabilă și servicii de canalizare în mediul rural, având preluate în concesiune, sisteme zonale ce fac parte din domeniul public al județului.
Societatea prezintă spre aprobare Consiliului Județean, în conformitate cu prevederile art.32 alin.(1) lit."e" din O.G. nr.32/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare, noile prețuri și tarife,cu aplicabilitate de la 1 martie 2007.
Comparativ cu situația actuală,(HCJ nr.31/30.03.2006) prețurile/tarifele propuse se prezintă astfel:

  Actual
Preț/Tarif
lei/mc f.TVA
Propus
Preț/Tarif
lei/mc f.TVA
%
creștere
-apă potabilă furnizată din sistemul Bistra-Rușii Munți-Aluniș 1,86 2,27 +22,4
-transport apă potabilă cumpărată de la S.C.COMPANIA AQUASERV S.A Tîrgu Mureș 1,34 1,74 +29,8
-distribuție apă potabilă cumpărată de la S.C.COMPANIA AQUASERV S.A Tîrgu Mureș 1,02 1,38 +35,3
-canalizare 0,66 0,94 +42,4

Nivelurile propuse sunt cele avizate de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală(aviz nr.864/26.02.2007,anexat în copie)și au fost determinate pe baza influențelor reale primite în costuri, până la nivelul lunii ianuarie 2007.
In ceea ce privește facturarea, la tarifele de transport însumate cu tarifele de distribuție apă precum și la tarifele de canalizare, se vor adăuga prețurile de cumpărare de la RA AQUASERV, acestea fiind în prezent de 0,75 lei pentru apă și 0,49lei pentru canal.(prețuri fărăTVA, valabile de la data de 1 o5.2006).
In aceste condiții, prețul apei potabile livrate de SC SURM SA către populația mediului rural(exceptând sistemul Bistra-Rușii Munți) va ajunge la 4,60lei/mc(1,74+1,38+0,75+TVA), față de 3,66 lei/mc preț actual,(creștere25,7%) în timp ce prețul canalizării va fi în valoare de 1,70lei/mc(0,94+0,49+TVA), față de 1,34lei/mc preț actual(creștere 26,9%)
Prețul la apa potabilă livrată pentru populația din localitățile sistemului Bistra-Rușii Munți va fi de 2,70lei/mc.(creștere22, 2%)
Menționăm că ANRSC București a avizat solicitările de prețuri și tarife cu mențiunea că acestea se vor aplica temporar, până la preluarea serviciilor de apă-canal de către Compania Aquaserv S.A. Tîrgu Mureș, acțiune ce urmează a se desfășura în cursul anului 2007.
Având în vedere cele prezentate mai sus, se propune aprobarea proiectului de hotărâre alăturat.

 

DIRECTOR,
Bartha Iosif
  Văzut,
VICEPREȘEDINTE
Emil Groza