R O M Â N I A
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
HOTĂRÂREA NR. 53
din 26 aprilie 2007
privind instituirea și acordarea unor burse de sprijin pentru studenți și
masteranzi participanți la mobilități ERASMUS în universități din cadrul Uniunii
Europene
Consiliul Județean Mureș,
Văzând Expunerea de motive
nr.5325 din 20.04.2007 a domnului consilier județean prof. univ. dr. ing.
Vasile Boloș, precum și avizele comisiilor de specialitate,
Având în vedere Raportul
de specialitate al Direcției Juridice și Administrație Publică și Direcției
Economice nr. 5326 din 20.04. 2007,
Conform "Ghidului ERASMUS" elaborat de Agenția Națională SOCRATES
România, potrivit căruia finanțarea complementară poate fi obținută și din
surse naționale sau regionale, publice sau private,
În baza prevederilor Legii nr. 215/2001 privind administrația publică, republicată,
a Legii nr.486/2006, legea bugetului de stat pe anul 2007 și a Hotărârii Consiliului
Județean Mureș nr. 95/2006 privind aprobarea Programului de Dezvoltarea a
Județului Mureș 2007-2013,
În temeiul art. 97 alin(1) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică
locală, republicată,
hotărăște:
Art. 1. Se instituie burse de sprijin,
cu caracter permanent pentru studenți și masteranzi care au domiciliul în
județul Mureș, indiferent de universitatea din țară la care sunt înmatriculați
și care sunt beneficiarii unor mobilități la universități din Uniunea Europeană
în cadrul programului ERASMUS.
Art. 2. Numărul și cuantumul bursei de sprijin
se aprobă anual prin hotărârea de adoptare a bugetului Consiliului Județean.
Art. 3. Pentru anul de studiu 2007-2008
se aprobă un număr de 20 burse de sprijin pentru studenți și un număr de 5
burse de sprijin pentru masteranzi .
Art. 4. Se aprobă cuantumul bursei pentru
anul de studiu 2007-2008, în sumă de 400 Euro/student, masterant.
Art. 5. Se aprobă Regulamentul pentru acordarea
burselor de sprijin pentru studenți și masteranzi participanți la stagii ERASMUS
în universități din cadrul Uniunii Europene, conform anexei
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 6. De executarea prezentei hotărâri
răspund Direcția Juridică și Administrație Publică și Direcția Economică.
PREȘEDINTE Lokodi Edita Emöke |
Contrasemnează SECRETAR Ioan Togănel |