R O M Â N I A
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN

HOTĂRÂREA NR. 113
din 31 octombrie 2007
privind acceptul unei donații și stabilirea destinației acesteia

Consiliul Județean Mureș,
Analizând Expunerea de motive nr. 13938/ 19. 10. 2007 prezentată de Direcția Economică, precum și avizele comisiilor de specialitate;
În conformitate cu prevederile art. 121 alin. (3) și art. 97 din Legea 215/2001 republicată, privind administrația publică locală,

hotărăște:

Art.1. Se acceptă donația unei colecții de artă plastică acordată Consiliului Județean Mureș de către Elisabeta și Gheorghe David din Tîrgu-Mureș, formată din 49 de lucrări, conform listei anexate, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Prin dispoziția Președintelui Consiliului Județean Mureș, se va numi o comisie pentru inventarierea, expertizarea și stabilirea valorilor lucrărilor de artă plastică din colecția menționată la art. 1.
După finalizarea acțiunii de evaluare și preluare a lucrărilor, se va promova un proiect de hotărâre a Consiliului Județean Mureș pentru includerea acestora în domeniul public al județului Mureș, Secțiunea II. Bunuri mobile.
Art.3. Se aprobă transmiterea colecției donate în administrarea Muzeului Județean Mureș, secția Artă, care o va adăuga celorlalte două colecții donate în anul 1984, respectiv 2006 pentru alcătuirea unei colecții unitare.
Se va edita un catalog reprezentativ iar colecția va fi expusă periodic vizionării publicului.
Art.4. De îndeplinirea prevederilor prezentei hotărâri răspunde Direcția Economică și Muzeul Județean Mureș.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică Direcției Economice și Muzeului Județean Mureș.

 

PREȘEDINTE
Lokodi Edita Emöke
  Contrasemnează
SECRETAR
Ioan Togănel

 


ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
Direcția Economică
Nr. 13938 din 19.10.2007

EXPUNERE DE MOTIVE
la proiectul de hotărâre privind acceptul unei donații și stabilirea destinației acesteia

Prin adresa înaintată Consiliului Județean Mureș cu numărul de înregistrare 12612/ 24.09.2007, familia Elisabeta și Gheorghe David dorește să facă o nouă donație care să fie adăugată celorlalte două colecții donate în anul 1984, respectiv 2006.
Propunerea în cauză face obiectul unei donații care se va adăuga donațiilor precedente - 100 de lucrări a căror valoare se ridică la suma de 450.000 lei, constituind o colecție unitară administrată de Muzeul Județean Mureș, secția Artă.
Obiectul donației actuale constă în 49 de lucrări de artă plastică executate de pictori profesioniști, care după o primă analiză a d-lui Șulea Ioan, șef-secție Artă din cadrul Muzeului Județean Mureș, au o valoare ce se ridică la aproximativ 150.000 lei.
În sensul realizării acestei donații care completează donațiile precedente, donatorul propune ca cele trei donații să constituie o colecție unitară și să fie expusă vizionării publicului periodic, din 10 în 10 ani, iar în anul 2008 să se editeze un catalog reprezentativ, format A4, în 1000 de exemplare.
Având în vedere cele de mai sus și ținând cont de prevederile actului de donație, se propune acceptarea donației și repartizarea acesteia Muzeului Județean Mureș, secția Artă.

 

DIRECTOR
Bartha Iosif

 

Văzut
VICEPREȘEDINTE
Emil Groza