R O M Â N I A
JUDEŢUL MUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
HOTĂRÂREA NR. 129
din 29 noiembrie 2007
privind aprobarea cooperării între Consiliul Judeţean Mureş şi Programul Naţiunilor
Unite pentru Dezvoltare, pentru implementarea proiectului "Înfiinţarea
şi dezvoltarea unui incubator de afaceri"
Consiliul Judeţean Mureş,
Văzând expunerea de motive
numărul 15.607/ 21.XI.2007, a Direcţiei Dezvoltare Regională, Integrare Europeană
privind aprobarea cooperării între Consiliul Judeţean Mureş şi Programul Naţiunilor
Unite pentru Dezvoltare, pentru implementarea proiectului "Înfiinţarea
şi dezvoltarea unui incubator de afaceri", precum şi avizele comisiilor
de specialitate,
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului 173 / 2004 privind aprobarea
Memorandumului de Înţelegere şi a Acordului de Co-finanţare încheiate între
Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie din
România (ANIMMC) şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD),
În baza prevederilor Dispoziţiei nr. 253/20.XI.2007 a Preşedintelui Consiliului
Judeţean Mureş şi în temeiul articolului 97 din Legea nr. 215/2001, privind
administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare;
hotărăşte:
Art. 1. Se aprobă cooperarea între Consiliul
Judeţean Mureş şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, pentru implementarea
proiectului "Înfiinţarea şi dezvoltarea unui incubator de afaceri",
conform Memorandumului de
înţelegere anexat, care face parte din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se împuterniceşte domnul Alexandru
Petru Frătean, Vicepreşedinte al Consiliul Judeţean Mureş, cu semnarea Memorandumului
de înţelegere menţionat la articolul 1.
Art. 3. Direcţia Dezvoltare Regională,
Integrare Europeană va iniţia toate procedurile pentru implementarea proiectului
"Înfiinţarea şi dezvoltarea unui incubator de afaceri".
VICEPREŞEDINTE Alexandru Petru Frătean |
Contrasemnează SECRETAR Ioan Togănel |