R O M Â N I A
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN


HOTĂRÂREA NR. 64
din 24 aprilie 2008
privind aprobarea Convenției de cooperare între Consiliul Județean Mureș și Compania Națională de Investiții S.A. București, pentru realizarea lucrării de consolidare a acoperișului la Căminul pentru Persoane vârstnice Sighișoara

Consiliul Județean Mureș,
Văzând expunerea de motive nr. 4355/11.04.2008 a Direcției Tehnice Drumuri, Poduri Județene și Investiții privind lucrarea de consolidare a acoperișului la Căminul pentru Persoane Vârstnice Sighișoara, precum și avizele comisiilor de specialitate,
În temeiul prevederilor art. 91 alin. (6), lit. a) și ale art. 97 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

hotărăște:

Art. 1 (1) Se aprobă cooperarea între Consiliul Județean Mureș și Compania Națională de Investiții S.A. București, în vederea finalizării obiectivului de investiții "Reabilitare termică la Cămin pentru Persoane Vârstnice, str. 1 Mai, (fosta Justiției nr. 57), Sighișoara", în condițiile menționate în convenția de cooperare, cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Compania Națională de Investiții în calitate de investitor, va utiliza sumele de bani alocate de Consiliul Județean Mureș în calitate de cofinanțator, potrivit destinației stabilite în convenția menționată la alin. (1), cu respectarea prevederilor legale.
Art. 2 Prezenta hotărâre se comunică Companiei Naționale de Investiții S.A. București și Direcției Economice a Consiliului Județean Mureș.

 

PREȘEDINTE
Lokodi Edita Emöke
  Contrasemnează
SECRETAR
Ioan Togănel

 


ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
Nr. 4355/11.04.2008
Dosar nr.VII C/16

EXPUNERE DE MOTIVE
privind aprobarea Convenției de cooperare între Consiliul Județean Mureș și Compania Națională de Investiții S.A. București privind realizarea lucrării de consolidare a acoperișului la Căminul pentru persoane vârstnice Sighișoara

În cadrul Programului Pilot de reabilitare termică a unor clădiri din domeniul public conform H.G. Nr. 1868/2005, este în curs de execuție lucrarea de reabilitare termică a obiectivului "Cămin pentru Persoane Vârstnice, str. 1 Mai, (fosta Justiției nr. 57), Sighișoara".
În timpul lucrărilor, executantul a sesizat Compania Națională de Investiții asupra următoarelor deficiențe:
- infiltrații din precipitații la nivelul întregului acoperiș tip șarpantă și țigle, respectiv acoperiș din tablă zincată fălțuită și cutată;
- șpaleții interiori de la ferestre și uși au rămas nefinisați în urma schimbării tâmplăriei de lemn cu tâmplărie din geam termopan, aceste lucrări nefiind cuprinse în proiectul inițial.
Se solicită remedierea deficiențelor sesitate prin cupriderea lor într-o lucrare necesară a se executa pentru protejarea clădirilor existente și a investiției în derulare.
Concluzia care se desprinde, este că lucrarea de consolidare a acoperișului nu a fost inclusă în proiectul de reabilitare termică a Căminului pentru persoane vârstnice Sighișoara, dar nu poate fi separată tehnic și economic de contractul încheiat pentru execuția lucrării, fiind necesară pentru finalizarea și garantarea lucrării de reabilitare termică a clădirii.

Pentru realizarea acestei lucrări, prin Hotărârea Nr. 40 din 27 martie 2008, s-a alocat în bugetul Consiliului Județean Mureș suma de 160.000 lei, în vederea protejării lucrării de reabilitare termică a Căminului pentru Persoane Vârstnice Sighișoara și transferarea ei către Compania Națională de Investiții S.A. București, care va răspunde de îndeplinirea procedurii de achiziție publică a lucrării.

Se propune executarea următoarelor categorii de lucrări:
- refacerea întregului acoperiș tip șarpantă și țigle, respectiv acoperiș din tablă zincată, fălțuită și cutată;
- finisarea șpaleților interiori de la ferestre și uși;
- termoizolarea pardoselii podurilor clădirilor, ca soluție de reabilitare termică a șarpantelor.

Față de cele prezentate, se propune aprobarea Convenției de cooperare între Consiliul Județean Mureș și Compania Națională de Investiții S.A. București privind realizarea lucrării de consolidare a acoperișului la Căminul pentru Persoane Vârstnice Sighișoara, anexată prezentei.

 

VICEPREȘEDINTE
Alexandru P. Frătean

 

DIRECTOR EXECUTIV
ing. Bochiș Nicoleta