R O M Â N I A
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN


HOTĂRÂREA NR. 116
din 27 august 2008
pentru aprobarea Avizelor date de Comisia tehnică de amenajarea teritoriului și urbanism de pe lângă Consiliul Județean Mureș


Consiliul Județean Mureș,
Văzând expunerea de motive nr. 12399/20.08/.2008 a Arhitectului Șef, privind aprobarea Proiectului de hotărâre pentru aprobarea Avizelor date de Comisia tehnică de amenajarea teritoriului și urbanism de pe lângă Consiliul Județean Mureș, precum și avizul comisiei de specialitate,
Având în vedere prevederile art. 37, alin. (5) din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, modificată și completată prin Legea nr.289/2006,
În temeiul prevederilor art.97 alin.(1) din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, republicată,

hotărăște :

Art.1. Se aprobă Avizele date de Comisia tehnică de amenajarea teritoriului și urbanism de pe lângă Consiliul Județean Mureș, în ședința din data de 19.08.2008, pentru lucrările cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta.
Art.2. De ducerea la îndeplinire răspunde Arhitectul Șef din cadrul aparatului propriu al Consiliului Județean Mureș.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică Arhitectului Șef și primăriilor prevăzute în anexă.

 

PREȘEDINTE
Lokodi Edita Emőke
  Contrasemnează
SECRETAR
Paul Cosma

 


ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
ARHITECTUL ȘEF
Nr.12399/20.08.08

EXPUNERE DE MOTIVE
Privind aprobarea Proiectului de hotărâre pentru aprobarea Avizelor date de Comisia tehnică de amenajarea teritoriului și urbanism de pe lângă Consiliul Județean Mureș


Comisia tehnică de amenajarea teritoriului și urbanism de pe lângă Consiliul Județean Mureș, ca organism consultativ cu atribuții de avizare, expertiză tehnică și consultanță, funcționează după Hotărârea nr.32 din 22.02.2007 a Consiliului Județean Mureș.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 350 / 2001, privind amenajarea teritoriului și urbanismul, modificată și completată prin Legea nr.289/2006, art.37, alin (5):
(5) Avizele date de Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și de urbanism se supun deliberării și aprobării consiliului județean, consiliului local, respectiv Consiliului General al Municipiului București, după caz.
Supunem spre aprobare proiectul de hotărâre pentru aprobarea Avizelor date de Comisia tehnică de amenajarea teritoriului și de urbanism de pe lângă Consiliul Județean Mureș, în ședința din 19.08.2008.

 

VIZAT
VICEPREȘEDINTE
Ciprian Dobre

 

ARHITECT ȘEF
Arh.Csortan Ilona