R O M Â N I A
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN

HOTĂRÂREA NR. 28
din 25 februarie 2010
privind aprobarea Studiului de fezabilitate "Sistem Integrat de gestionare a deșeurilor în județul Mureș" cu indicatorii tehnico-economici aferenți investiției

Consiliul Județean Mureș,
Văzând Expunerea de motive nr.2652/23.02.2010 prezentată de UIP/Compartimentul Protecția Mediului al Direcției de Dezvoltare Regională Implementare Proiecte, precum și avizul Comisiei tehnico-economice,
Având în vedere adresa nr. 93.360/DF/19.02.2010 a Ministerului Mediului și Pădurilor comunicată Consiliului Județean Mureș privind documentele ce trebuie aprobate de către autoritățile publice locale în vedere promovării Proiectului "Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Mureș", precum și adresa nr.75/22.02.2010 a consultantului SC Interdevelopment în cadrul proiectului,
Potrivit prevederilor art. 44 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale,
În temeiul prevederilor art.97, alin. (1) din Legea 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

hotărăște:

Art. 1. Se aprobă Studiului de fezabilitate "Sistem Integrat de gestionare a deșeurilor în județul Mureș", cuprins în anexa nr.1, cu indicatorii tehnico-economici aferenți investiției:
- Valoarea investiției în prețuri constante (prețurile la data realizării documentației) este de 41.275.400 Euro din care C+M reprezintă 20.108.494 Euro, la care se adaugă TVA, conform Devizului general estimativ-prețuri constante, cuprins în anexa nr.2.
- Valoarea investiției în prețuri curente (prețurile actualizate cu rata inflației) este de 42.258.421 Euro din care C+M reprezintă 20.807.565 Euro, la care se adaugă TVA, conform Devizului general estimativ-prețuri curente, cuprins în anexa nr.3.
Art. 2. Se mandatează Președintele Consiliului Județean Mureș, doamna Lokodi Edita Emőke să voteze "pentru" în cadrul Adunării Generale a Asociaților ADI "Ecolect Mureș" în sensul dispozițiilor art. 1.
Art. 3. Anexele 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Se abrogă HCJM nr. 130/13.10.2009 privind aprobarea Studiului de fezabilitate "Sistem Integrat de gestionare a deșeurilor în județul Mureș" cu indicatorii tehnico-economici aferenți investiției.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică direcțiilor de specialitate ale Consiliului Județean Mureș, care răspund de aducerea sa la îndeplinire, precum și ADI Ecolect Mureș și Ministerului Mediului.

 

PREȘEDINTE
Lokodi Edita Emőke
  Contrasemnează
SECRETAR
Aurelian Paul Cosma

 


ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
Direcția Dezvoltare Regională
Implementare Proiecte
UIP
Nr. 2652 / 23.02.2010

EXPUNERE DE MOTIVE
la proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate "Sistem Integrat de gestionare a deșeurilor în județul Mureș" cu indicatorii tehnico-economici aferenți investiției

În luna octombrie 2009, Consiliul Județean Mureș adoptă HCJM nr. 130/13.10.2009 privind aprobarea Studiului de fezabilitate "Sistem Integrat de gestionare a deșeurilor în județul Mureș" cu indicatorii tehnico-economici aferenți investiției.
Ulterior acestei date, în urma analizării documentației tehnico-economice a proiectului de către JASPERS - echipa de specialiști ai Comisiei Europene care acordă asistență comună pentru susținerea proiectelor în regiunile UE, aceștia solicită consultantului refacerea unor calcule în cadrul documentației economico-financiare a proiectului.
În urma revizuirii de către consultant a analizei cost-beneficiu în conformitate cu cerințele JASPERS, au rezultat anumite diferențe față de valorile inițiale ale proiectului, aprobate prin HCJM 130/2009.
Conform noilor datelor comunicate de către consultant prin adresa nr. 75/22.02.2010 a consultantului SC Interdevelopment în cadrul proiectului (anexa), rezultă următoarele:
Valoarea investiției în prețuri constante (prețurile la data realizării documentației) este de 41.275.400 Euro din care C+M reprezintă 20.108.494 Euro, la care se adaugă TVA, conform Devizului general estimativ - prețuri constante.

Valoarea investiției în prețuri curente (prețurile actualizate cu rata inflației) este de 42.258.421 Euro din care C+M reprezintă 20.807.565 Euro, la care se adaugă TVA, conform Devizului general estimativ - prețuri curente.

Față de cele prezentate mai sus, având în vedere și solicitarea Ministerului Mediului și Pădurilor nr. 93.360/DF/19.029.2010, se propune aprobarea Studiului de fezabilitate "Sistem Integrat de gestionare a deșeurilor în județul Mureș" cu indicatorii tehnico-economici aferenți investiției, conform modificărilor rezultate în urma refacerii documentației economico-financiare.


PREȘEDINTE
Lokodi Edita Emoke


UIP
Radu Spinei
Manager proiect