R O M Â N I A
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN

HOTĂRÂREA NR. 37
din 25 februarie 2010
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției "Extindere și mansardare clădire depozite la Muzeul de Științele Naturii"

Consiliul Județean Mureș,
Văzând expunerea de motive nr.2570/22.II.2010 a Direcției Tehnice Drumuri Poduri Județene și Investiții privind investiția "Extindere și mansardare clădire depozite la Muzeul de Științele Naturii", precum și avizul comisiilor de specialitate,
Potrivit prevederii art.44 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale,
În temeiul prevederilor art.97 alin (1) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

hotărăște:

Art.1. Se aprobă documentația tehnico-economică a investiției "Extindere și mansardare clădire depozite la Muzeul de Științele Naturii", cu indicatorii tehnico-economici, în valoare totală de 1.343.576 lei din care C+M 1.070.758 lei (prețuri septembrie 2009) echivalent cu 314.854 Euro din care C+M: 250.922 Euro, conform devizului general cuprins în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Pentru realizarea investiției răspunde conducerea Muzeului Județean Mureș cu asistența direcțiilor de specialitate din cadrul Consiliului Județean Mureș.

 

PREȘEDINTE
Lokodi Edita Emőke
  Contrasemnează
SECRETAR
Aurelian Paul Cosma

 


ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
Nr. 2570/22.II.2010
Dosar nr.VII/C2

EXPUNERE DE MOTIVE
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției "Extindere și mansardare clădire depozite la Muzeul Științele Naturii, Tîrgu Mureș, str. Horea nr.24"

Pe amplasamentul situat în municipiul Tîrgu Mureș, str. Horea nr.24 există două corpuri de clădire-clădirea muzeului de științele naturii și o clădire construită în anii `90 cu destinația inițială de depozite și garaj, cu regim de înălțime parter și suprafață construită de 167,84 mp. Această clădire care este construită din cărămidă pe fundații continue din beton simplu, șarpantă de lemn și învelitoare de azbociment nu a fost finalizată, nu are închideri (ferestre) și nici uși, cu excepția unei uși metalice la garaj, nu este tencuită și nu are finisaje.
Având în vedere lipsa spațiilor necesare pentru desfășurarea activității unor specialiști, muzeografi și restauratori, și pentru a asigura condiții de depozitare a colecțiilor de la secția Științele Naturii, conducerea muzeului județean a venit cu solicitarea ca această clădire să fie reamenajată în acest sens. Astfel, în programul de investiții pe anul 2009 al Muzeului Județean Mureș au fost prevăzute fondurile necesare pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru extinderea și mansardarea clădirii depozite de la Muzeul de Științele Naturii.
Conform prevederilor O.U.G nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, contractul de proiectare a fost atribuit operatorului economic SC AALTO PROIECT SRL din Târgu Mureș.
În studiul de fezabilitate elaborat au fost propuse două variante de realizare a proiectului:
     Varianta 1: Consolidarea clădirii existente, extinderea și mansardarea acestei.
Conform acestei variante clădirea va avea un regim de înălțime P+M, suprafața construită de 318,15 mp și suprafața desfășurată de 636,10 mp. Construcția existentă se va consolida prin subbetonare. Paralel cu lucrările de săpături și fundații se va realiza și canalizarea menajeră și alimentarea cu apă. Sistemul constructiv se va realiza din zidării de cărămidă, planșeu și centuri de beton armat, șarpantă de lemn și învelitoare de țiglă.
Ca finisaje sunt prevăzute tencuieli obișnuite, placaje din gipscarton la tavane, pardoseli tip rășină epoxidică la parter și parchet la mansardă, zugrăveli lavabile la interior iar la exterior sistem termoizolant și tencuială decorativă.
Funcțiunile propuse sunt:
La parter: depozite de entomologie, păsări, ouă, trofee de vânat, paleontologie, mineralogie și petrografie, cameră de gazare. Tot la parter este prevăzută centrala termică și atelierul de tâmplărie.
La mansardă: 3 spații pentru muzeografi, 3 spații pentru conservatori, depozit materiale de expoziție, sală pentru activități interactive, grup sanitar.
Valoarea totală a investiției pentru această variantă este de 1.343.576 lei din care C+M 1.070.758 lei (1 Euro = 4,2673 Lei - 16.09.2009) echivalent cu 314.854 Euro din care C+M: 250.922 Euro.
     Varianta 2: Demolarea clădirii existente și realizarea unei clădiri noi.
Pentru această variantă în certificatul de urbanism eliberat de primăria municipiului Tîrgu Mureș se impun unele condiții, respectiv retragerea față de limitele laterale cu 3 m și față de limita posterioară cu 5 m, condiții pentru care în primă etapă ar trebui elaborat un Plan urbanism zonal care trebuie aprobat, după care se aprobă următoarele etape, studiu de fezabilitate, proiect tehnic, etc. Mai mult decât atât, muzeul nu dispune de suprafața de teren necesară respectării condițiilor din certificatul de urbanism.
Această variantă presupune o valoare a investiției de 1.722.828 lei din care C+M 1.471.784 lei (1 Euro = 4,2673 Lei - 16.09.2009) echivalent cu 403.728 Euro din care C+M: 344.898 Euro .

Din variantele mai sus prezentate, proiectantul recomandă varianta 1 care este agreată și de către beneficiar, este mai avantajoasă din punct de vedere economic, deoarece asigură spațiile necesare pentru desfășurarea activităților specifice muzeului și pentru depozitarea colecțiilor muzeale. Totodată, păstrându-se amplasamentul clădirii existente, nu este obligatorie retragerea aliniamentelor față de vecinătăți, condiție impusă în Certificatul de urbanism eliberat de primăria municipiului Tîrgu Mureș.

Față de cele prezentate se propune aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției "Extindere și mansardare clădire depozite la Muzeul Științele Naturii, Tîrgu Mureș, str. Horea nr.24", valoarea totală a investiției fiind de 1.343.576 lei din care C+M 1.070.758 lei (1 Euro = 4,2673 Lei - 16.09.2009) echivalent cu 314.854 Euro din care C+M: 250.922 Euro și semnarea proiectului de hotărâre anexat.

 

VICEPREȘEDINTE
Cristian Chirteș

 

DIRECTOR
ing. Márton Katalin