R O M Â N I A
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN

HOTĂRÂREA NR. 89
din 24 iunie 2010
privind numirea doamnei Gușatu Ileana în funcția publică de conducere de director executiv la Camera Agricolă Județeană Mureș

Consiliul Județean Mureș,
Având în vedere Expunerea de motive nr.9547 din 24.VI.2010 a Serviciului Resurse Umane, Consilieri Președinte, cu privire la numirea doamnei Gușatu Ileana în funcția publică de conducere de director executiv la Camera Agricolă Județeană Mureș,
Văzând procesul-verbal al comisiei de concurs/examen, numită prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Mureș nr.129/2010, încheiat în urma desfășurării concursului/examenului organizat în vederea ocupării funcției publice de conducere vacante de director executiv la Camera Agricolă Județeană Mureș,
Luând în considerare dispozițiile art.43, alin. (8) - (10) din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Consiliului Județean Mureș, aprobat prin H.C.J.M. nr.116/2006, precum și prevederile art.43, alin.(1) din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
În baza prevederilor art.62, alin.(2) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 76 - 77 și ale Secțiunii a 4-a din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008, precum și ale art.104, alin.(3), lit."c" din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul art.91, alin.(1), lit."e" precum și cele ale art.97 alin.(1), din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

hotărăște:

Art.1. Se constată faptul că, doamna Gușatu Ileana a fost declarată "admis" de către comisia de concurs, la concursul organizat, cu înștiințarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în data de 22 iunie 2010, pentru ocuparea postului vacant de director executiv la Camera Agricolă Județeană Mureș.
Art.2. (1) Începând cu data prezentei, doamna Gușatu Ileana se numește în funcția publică de director executiv la Camera Agricolă Județeană Mureș, instituție publică subordonată Consiliului Județean Mureș.
(2) Drepturile salariale ale doamnei director executiv se vor stabili prin dispoziție a Președintelui Consiliului Județean Mureș, conform legii.
Art.3. De executarea prezentei hotărâri răspund: Camera Agricolă Județeană Mureș și doamna Gușatu Ileana.
Art.4. Prezenta hotărâre se va comunica Camerei Agricole Județene Mureș, Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, Instituției Prefectului - Județul Mureș și doamnei Gușatu Ileana.

 

PREȘEDINTE
Lokodi Edita Emőke
  Contrasemnează
SECRETAR
Aurelian Paul Cosma

 


ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN

EXPUNERE DE MOTIVE
la proiectul de hotărâre privind numirea doamnei Gușatu Ileana în funcția publică de conducere de director executiv al Camerei Agricole Județene Mureș

Prin Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr.25 din 25.02.2010 Consiliul Județean Mureș a aprobat înființarea Camerei Agricole Județene Mureș, ca instituție publică în subordinea Consiliului Județean Mureș, nominalizând o conducere interimară a acestei instituții până la ocuparea prin concurs, în condițiile legii, a acestui post.
Prin urmare, sub nr.5917 din 26.04.2010 Consiliul Județean Mureș a înaintat Agenției Naționale a Funcționarilor Publici documentația de organizare și desfășurare a concursului/examenului de ocupare a postului vacant de director executiv al Camerei Agricole Județene Mureș, în 22 iunie 2010.
Postul de director executiv mai sus amintit a fost stabilit și avizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici ca funcție publică de conducere. Prin urmare, condițiile de ocupare precum și modul în care se poate ocupa funcția publică în cauză este reglementat de Legea nr.188/1999, republicată, privind Statutul funcționarilor publici. Concursul s-a organizat și desfășurat cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr.611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici.
La concurs s-a prezentat un singur candidat, doamna Gușatu Ileana, care în urma derulării celor trei probe ale concursului, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.611/2008 a fost declarată "admis" de către comisia de concurs numită prin Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Mureș nr.129/2010, fapt pentru care comisia recomandă doamnei Președinte a Consiliului Județean Mureș promovarea proiectului de hotărâre privind numirea în funcția publică de director executiv a doamnei Gușatu Ileana, care ocupă la acest moment, prin promovare temporară, această funcție.
În conformitate cu prevederile art.62, alin,(2) din Legea nr.188/1999, numirea în funcțiile publice pentru care se organizează concurs se face prin actul administrativ emis de conducătorii autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală.
În conformitate cu prevederile art.76-77 din Hotărârea Guvernului nr.611/2008 propunerea de numire se comunică în termen de 15 zile de la data afișării rezultatelor finale ale concursului. Emiterea actului administrativ de numire se face în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data comunicării propunerii de numire.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 104, alin.(3), lit."c" din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare președintele consiliului județean, propune consiliului județean numirea, sancționarea, modificarea și încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condițiile legii, pentru conducătorii instituțiilor și serviciilor publice de interes județean.
Având în vedere cele de mai sus, se supune spre aprobare proiectul de hotărâre privind numirea doamnei Gușatu Ileana în funcția publică de director executiv al Camerei Agricole Județene Mureș.

PREȘEDINTE,
Lokodi Edita Emöke