R O M Â N I A
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
HOTĂRÂREA NR. 108
din 12 august 2010
privind aprobarea acordului de parteneriat între Consiliul Județean Mureș
și Asociația EcoAssist, în vederea implementării proiectului
"Let's Do It, Romania!"
Consiliul Județean Mureș,
Văzând solicitarea Asociației EcoAssist formulată prin adresa nr. 11.187 din
21 iulie 2010, expunerea de motive nr. 12130/9.VIII.2010
prezentată de Direcția Dezvoltare Regională, Implementare Proiecte,
Având în vedere dispozițiile art. 91 alin.(1) lit. "e" coroborat
cu alin. (6) lit. "a" din Legea 215/2001 privind administrația publică
locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul art.97 alin. (1) din Legea 215/2001 privind administrația publică
locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
hotărăște:
Art.1. Se aprobă acordul de parteneriat
între Consiliul Județean Mureș și Asociația EcoAssist, în vederea implementării
proiectului "Let's Do It, Romania!" conform anexei,
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se împuternicește doamna Lokodi Edita
Emoke - președintele Consiliului Județean Mureș, să semneze în numele Consiliului
Județean Mureș acordul de parteneriat menționat la art. 1.
Art.3. Compartimentul Cancelarie va comunica
prezenta hotărâre Asociației EcoAssist, Direcției Economice și Direcției de
Dezvoltare Regională, Implementare Proiecte, care răspund de aducerea sa la
îndeplinire.
PREȘEDINTE Lokodi Edita Emőke |
Contrasemnează SECRETAR Aurelian Paul Cosma |
ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
Direcția Dezvoltare Regională,
Implementare Proiecte
Nr. 12130/9.VIII.2010
Expunere de motive
privind aprobarea acordului de parteneriat între Consiliul Județean Mureș
și Asociația EcoAssist în vederea implementării proiectului
"Let's Do It, Romania!"
Consiliul Județean Mureș a primit o propunere din partea Asociației EcoAssist
cu sediul în București, în vederea încheierii unui acord de parteneriat având
ca obiectiv implementarea proiectului "Let's Do It, Romania!"
Acest proiect, lansat oficial în martie 2010 este cel mai mare proiect de
implicare socială organizat până în prezent în România, care își propune curățarea
mormanelor de gunoi generate de oameni în arealele naturale ale țării, într-o
singură zi. Ziua de Curățenie Națională va fi 25 septembrie 2010, dată la
care toți cetățenii țării sunt așteptați să participe la "schimbarea
la față" a României. "Let's Do It Romania!" este inspirat din
inițiativa Estoniei, unde 50.000 de voluntari au luat parte la ziua de curățenie
organizată pe data de 3 mai 2008. România este cea mai mare țară din Europa
în care se va organiza acest proiect, echipa de organizare fiind formată din
60 de voluntari, atât reprezentanți ai unor ONG-uri, cât și persoane fizice.
Două dintre obiectivele principale sunt curățarea teritoriului României de
deșeurile aruncate necorespunzător în ecosistemele naturale și prevenirea
reapariției acestora. Pentru atingerea acestor obiective trebuie realizate
următoarele activități :
- Înscrierea voluntarilor pentru echipa centrală
(și formarea echipelor de lucru);
- Realizarea hărții deșeurilor (care include
procesul de cartare);
- Comunicarea (anunțarea și mobilizarea diferitelor
tipuri de public);
- Acțiunea de curățare (practic ziua de implicare
masivă a populației);
- Încheierea (evaluarea impactului, concluzii,
predarea ștafetei mai departe);
La momentul actual proiectul se află într-o etapă foarte importantă, cartarea.
Rezultatul final al acestei acțiuni este harta deșeurilor din România, în
baza căreia vor putea fi estimate resursele necesare pentru reușita proiectului,
inclusiv numărul de voluntari necesari în ziua de curățenie. În județul Mureș,
acțiunea de cartare a fost demarată pe data de 4 iunie 2010.
Pentru ca acest proiect să se bucure de un real succes și în România, este
necesar sprijinul întregii societăți civile, de la autorități centrale și
locale, companii, ONG-uri, furnizori de spațiu media, persoane publice, furnizori
de servicii și până la publicul larg. Până în prezent s-au alăturat proiectului
ca parteneri atât autorități centrale : Ministerul Mediului și Pădurilor,
Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sporturilor, Agenția Națională
Apele Române, Jandarmeria Română, Regia Națională a Pădurilor - ROMSILVA,
Ministerul Culturii și Cultelor, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului
cât și o parte din cele locale: instituții ale prefectului, consilii județene,
primării, etc.
Consiliul Județean Mureș a susținut și promovat prin diverse activități un
comportament eco-responsabil, pentru asigurarea unui mediu înconjurător nepoluat,
sănătos și curat. Considerăm că și această acțiune se înscrie în lista acelor
activități prin care putem promova eficient imaginea județului Mureș, contribuind
la conștientizarea populației asupra protejării mediului înconjurător, drept
pentru care, propunem aprobarea acordului de parteneriat între Consiliul Județean
Mureș și Asociația EcoAssist în vederea implementării proiectului "Let's
Do It, Romania!", urmând ca în calitate de partener, în vederea unei
bune implementări a acestuia, Consiliul Județean Mureș să acorde sprijinul
necesar pentru realizarea acțiunilor de informare.
Față de considerentele mai sus arătate, propunem aprobarea proiectului de
hotărâre alăturat.
VĂZUT |
|
DIRECTOR, |