R O M Â N I A
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN

HOTĂRÂREA NR. 118
din 26 august 2010
pentru modificarea și completarea Anexei la H.C.J. nr.42/2001 privind însușirea inventarului domeniului public al județului Mureș, cu modificări și completări ulterioare

Consiliul Județean Mureș,
Văzând Expunerea de motive nr.12775 din 20.08.2010 prezentată de către Direcția Economică, precum și avizul comisiilor de specialitate,
Având în vedere prevederile Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, ale HCJ nr.129/2007 privind aprobarea cooperării între Consiliul Județean Mureș și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, pentru implementarea proiectului "Înființarea și dezvoltarea unui incubator de afaceri" precum și Procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.11699/02.08.2010 privind lucrarea "Incubator de afaceri în județul Mureș,
În temeiul prevederilor art.91 alin.(1) lit. c), și art.97 alin.(1) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

hotărăște:

Art.1. Anexa la H.C.J. nr.42/2001 privind însușirea inventarului bunurilor care fac parte din domeniul public al județului Mureș, cu modificări și completări ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
a) la secțiunea I " Bunuri Imobile", se modifică poziția nr.353 Centrul de Îngrijire și Asistență Sighișoara, coloana (4) "Elemente de identificare", va avea următorul cuprins: "Municipiul Sighișoara, str. Justiției, nr.5, jud. Mureș, suprafața construită - 1002 mp și teren aferent 1634 mp, compusă din 5 corpuri conform Planului de situație din ANEXA nr.2:
- corp C1 - Cabinet medical și camere, construcție tip parter, pe fundație de beton, zidărie din cărămidă, șarpantă din lemn, cu învelitoare din țiglă, având Sc= 166 mp și Sd=166mp;
- corp C2 - Clădire administrativă, construcție tip parter, pe fundație de beton, zidărie din cărămidă, șarpantă din lemn, cu învelitoare din țiglă, având Sc = 38 mp și Sd=38mp;
- corp C3 - Corpul principal, construcție parter și parțial P+E, pe fundație de beton, zidărie din cărămidă, parțial cu șarpantă din lemn cu învelitoare din tablă lindab și parțial cu placă de beton tip terasă hidroizolată cu carton asfaltat și tablă, având Sc = 680 mp și Sd=746mp;
- corp C4 -Verandă, construcție parter, pe fundație de beton, pereți din sticlă termopan cu schelet metalic și acoperită cu policarbonat, având Sc = 25 mp și Sd=25 mp;
- corp C5 - Clădire administrativă, construcție parter și parțial S+P+E, pe fundație de beton, zidărie din cărămidă, parțial cu șarpantă din lemn, cu învelitoare din tablă lindab și parțial cu placă de beton tip terasă, având Sc = 118 mp și Sd=241 mp, evidențiate în CF5008 Sighișoara".
b) secțiunea I " Bunuri Imobile", se completează prin introducerea unei poziții noi după poziția 515, reprezentând "Incubator de afaceri în județul Mureș", identificat în anexa nr.1.
Art.2. Anexele nr.1-2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică Direcției Economice a Consiliului Județean Mureș, Centrului de Îngrijire și Asistență Sighișoara și Arhitectului Șef al județului Mureș, care răspund de aducerea sa la îndeplinire.

 

PREȘEDINTE
Lokodi Edita Emőke
  Contrasemnează
SECRETAR
Aurelian Paul Cosma

 


ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
Direcția Economică
Nr.12775 din 20.08.2010

EXPUNERE DE MOTIVE
la proiectul de hotărâre pentru modificarea și completarea Anexei la HCJ nr.42/2001, privind însușirea inventarului domeniului public al județului Mureș, cu modificări și completări ulterioare

Inventarul bunurilor din domeniul public al județului Mureș, s-a efectuat în baza Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și a Normelor Tehnice de aplicare aprobate prin H.G. nr.548/1999, și a fost însușit de Consiliul Județean prin H.C.J. nr.42/12 iulie 2001.
Acesta, împreună cu inventarele municipiilor, orașelor și comunelor a fost înaintat Guvernului României și a fost atestat prin H.G. nr.964/2002.
Ulterior, domeniul public județean a suferit modificări și completări care au avut la bază hotărâri de consiliu județean, ultimele modificări înregistrându-se în baza HCJ nr.34/27.03.2008, când Anexa la HCJ nr.42/2001 s-a modificat și s-a înlocuit cu o nouă anexă, dându-se bunurilor imobile și mobile o nouă numerotare.
La poziția 353 a fost cuprins imobilul în care funcționează Centrul de Îngrijire și Asistență Sighișoara, cu o suprafață totală de 1732 mp din care suprafața construită pentru clădire 678mp și o verandă, identificat în CF nr.5008 Sighișoara nr. top 934/1 și 934/2.
Consiliul Județean Mureș a efectuat ridicările topo și măsurătorile pentru întocmirea documentației cadastrale în vederea intabulării imobilului.
Suprafața totală rezultată în urma măsurătorilor de precizie este de 1634 mp, cu 98 mp mai mică decât cea din cartea funciară, iar suprafața construită rezultată în urma măsurătorilor este de 1002 mp, conform planului de situație anexat.
În aceste condiții, se impune corectarea poziției nr.353 din Anexa la H.C.J. nr.42/2001 privind însușirea inventarului bunurilor care fac parte din domeniul public al județului Mureș.
De asemenea, prin Hotărârea Guvernului 173/2004 privind aprobarea Memorandumului de Înțelegere și a Acordului de Co-finanțare încheiate între Agenția Națională pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație din România (ANIMMC) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), a fost lansat Programul național multianual pe perioada 2002 - 2005 de înființare și dezvoltare de incubatoare tehnologice și de afaceri în care a fost inclus și Consiliul Județean Mureș.
Astfel, prin Hotărârea nr.129/2007, s-a aprobat cooperarea între Consiliul Județean Mureș și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, pentru implementarea proiectului "Înființarea și dezvoltarea unui incubator de afaceri" în județul Mureș.
Durata de implementare a proiectului este de trei ani, perioadă în care se vor asigura cheltuielile de funcționare ale administratorului incubatorului.
Întrucât, în patrimoniul județului nu s-a identificat un imobil disponibil, corespunzător care să fie pus la dispoziția proiectului, s-a hotărât construirea unei clădiri noi în incinta Parcului Industrial, lângă clădirea administrativă.
Investiția a fost finalizată și recepționată conform procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.11699/02.08.2010, iar imobilul realizat pentru înființarea și dezvoltarea "Incubatorului de afaceri în județul Mureș", trebuie cuprins în domeniul public al județului. Elementele de identificare ale imobilului sunt cuprinse în anexa nr.2 la hotărâre.
Având în vedere cele prezentate mai sus, supunem spre dezbatere și aprobare proiectul de hotărâre alăturat.

 

VICEPREȘEDINTE
Szabo Árpád

 

DIRECTOR
Bartha Iosif