R O M Â N I A
JUDEŢUL MUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN

HOTARÂREA NR. 124
din 26 august 2010
pentru aprobarea Avizelor date de Comisia tehnică de amenajarea teritoriului şi urbanism de pe lângă Consiliul Judeţean Mureş

Consiliul Judeţean Mureş,
Văzând expunerea de motive nr. 12752 din 20.08.2010 a Arhitectului Şef, privind aprobarea Proiectului de hotărâre pentru aprobarea Avizelor date de Comisia tehnică de amenajarea teritoriului şi urbanism de pe lângă Consiliul Judeţean Mureş precum şi avizul comisiei de specialitate,
Având în vedere prevederile art. 37, alin. (5) din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările ulterioare,
În temeiul prevederilor art.97 alin.(1) din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

hotărăşte:

Art.1. Se aprobă Avizele date de Comisia tehnică de amenajarea teritoriului şi urbanism de pe lângă Consiliul Judeţean Mureş, în şedinţa din 17.08.2010, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. De ducerea la îndeplinire răspunde Arhitectul Şef din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Mureş.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică primăriilor prevăzute în anexă.

 

PREŞEDINTE
Lokodi Edita Emőke
  Contrasemnează
SECRETAR
Aurelian Paul Cosma

 


ROMÂNIA
JUDEŢUL MUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
ARHITECTUL ŞEF

EXPUNERE DE MOTIVE
Privind aprobarea Proiectului de hotărâre pentru aprobarea Avizelor date de Comisia tehnică de amenajarea teritoriului şi urbanism de pe lângă Consiliul Judeţean Mureş

Comisia tehnică de amenajarea teritoriului şi urbanism de pe lângă Consiliul Judeţean Mureş, ca organism consultativ cu atribuţii de avizare, expertiză tehnică şi consultanţă, funcţionează după Hotărârea nr.32 din 22.02.2007 modificată şi actualizată, a Consiliului Judeţean Mureş.
În conformitate cu prevederile art.37, alin (5) din Legea nr. 350 / 2001, privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările ulterioare:
"(5) Avizele date de Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi de urbanism se supun deliberării şi aprobării consiliului judeţean, consiliului local, respectiv Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz."
Supunem spre aprobare proiectul de hotărâre pentru aprobarea Avizelor date de Comisia tehnică de amenajarea teritoriului şi de urbanism de pe lângă Consiliul Judeţean Mureş, în şedinţa 17.08.2010.

 

VICEPREŞEDINTE
Chirteş Ioan Cristian

 

ARHITECT ŞEF
arh.Csortan Ilona