R O M Â N I A
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
HOTĂRÂREA NR. 164
din 25 noiembrie 2010
pentru stabilirea unor măsuri privind managementul Ansamblului Artistic Profesionist
"Mureșul", instituție publică de cultură ce funcționează sub autoritatea
Consiliului Județean Mureș
Consiliul Județean Mureș,
Văzând expunerea de motive a Serviciului Resurse Umane
nr.18.551/19.XI.2010 la proiectul de hotărâre pentru stabilirea unor măsuri
privind managementul Ansamblului Artistic Profesionist "Mureșul,"
cererea nr.15918/14.10.2010 prin care domnului Boantă Iosif Petru Emilian,
director-manager al acestei instituții, solicită încetarea contractului de
management, precum și avizul comisiilor de specialitate,
În conformitate cu prevederile art.32 alin.(1) lit."e" și ale art.33
din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.189/2008 privind managementul instituțiilor
de cultură, aprobată prin Legea nr.269/2009 și ale art.29 din Contractul de
management nr.17719/24.12.2009,
În temeiul dispozițiilor art.91 alin.(1) lit."a", alin.(2) lit."e",
art. 97 alin.(1) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală,
republicată, cu modificările și completările ulterioare,
hotărăște:
Art.1. (1) Se constată încetarea contractului
de management al domnului Boantă Iosif Petru Emilian, director-manager al
Ansamblului Artistic Profesionist "Mureșul", potrivit art.32 lit."d"
din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.189/2008, începând cu data de 1 decembrie
2010.
(2) Președintele Consiliului Județean Mureș va semna actul adițional prin
care se modifică corespunzător prevederile art.3 al cap. III "Durata
Contractului" din Contractul de management nr.17719/24.12.2009.
Art.2. (1) Până la ocuparea prin concurs
a postului de director - manager al Ansamblului Artistic Profesionist "Mureșul",
atribuțiile specifice vor fi exercitate de către domnul Barabási Attila -
director adjunct al instituției.
(2) Drepturile salariale pentru perioada exercitării temporare a funcției
de director-manager al Ansamblului Artistic Profesionist "Mureșul"
vor fi stabilite prin Dispoziție a Președintelui Consiliului Județean Mureș.
Art.3. De ducerea la îndeplinire a prezentei
hotărâri răspund: Serviciul Resurse Umane și Compartimentul Patrimoniu, Servicii
Publice - Direcția Economică din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului
Județean Mureș.
VICEPREȘEDINTE Szabó Árpád |
Contrasemnează SECRETAR Paul Cosma |
ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
Serviciul Resurse Umane
Nr.18.551 din 19.XI.2010
EXPUNERE DE MOTIVE
la proiectul de hotărâre pentru stabilirea unor măsuri privind managementul
Ansamblului Artistic Profesionist "Mureșul", instituție publică
de cultură ce funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Mureș
În categoria atribuțiilor privind organizarea și funcționarea instituțiilor
publice de interes județean, la art.91, alin.2 lit."e" din Legea
nr.215/2001, privind administrația publică locală, republicată, cu modificările
și completările ulterioare, este stabilită competența consiliului județean
de a numi, sancționa și dispune suspendarea, modificarea și încetarea raporturilor
de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condițiile legii, pentru
conducătorii acestor instituțiilor.
Cadrul juridic privind managementul instituțiilor publice de cultură care
organizează și desfășoară activități cultural-artistice sau oferă servicii
culturale este reglementat de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.189/2008
privind managementul instituțiilor de cultură, aprobată cu modificări prin
Legea nr.269/2009, cu modificările și completările ulterioare.
Cu adresa nr.15918/14.10.2010, domnul Boantă Iosif Petru Emilian, director
- manager al Ansamblului Artistic Profesionist "Mureșul", instituție
de cultură de sub autoritatea Consiliului Județean Mureș, a solicitat încetarea
înainte de termen a Contractului de management nr.17719/24.12.2009.
Având în vedere faptul că, durata contractului de management, stabilită la
art.3 al cap. III din contract era intervalul 01.12.2009 - 31.12.2011, prin
act adițional semnat de Președintele Consiliului Județean Mureș se va consemna
aprobarea actului unilateral de voință exprimat prin cererea domnului Boantă
și acordul președintelui Consiliului Județean Mureș cu privire la modificarea
corespunzătoare a contractului de management în cauză.
Potrivit prevederilor art.33 alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr.189/2008 "autoritatea desemnează o conducere interimară a instituției
publice de cultură în maximum 5 zile de la constatarea încetării contractului
de management și organizează un nou concurs de proiecte de management în maximum
120 de zile de la desemnarea managerului interimar".
Pentru derularea în bune condiții a activității instituției pe parcursul acestei
perioade se propune ca conducere interimară a Ansamblului Artistic Profesionist
"Mureșul" să fie asigurată de domnul Barabási Attila, director-adjunct
al instituției.
Având în vedere cele de mai sus, se supune spre dezbatere și aprobare proiectul
de hotărâre pentru stabilirea unor măsuri privind managementul Ansamblului
Artistic Profesionist "Mureșul".
PREȘEDINTE,
Lokodi Edita Emőke