R O M Â N I A
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
HOTĂRÂREA NR. 169
din 16 decembrie 2010
pentru modificarea Anexei la HCJ nr.42/2001 privind însușirea inventarului
domeniului public al județului Mureș, cu modificările și completările ulterioare
Consiliul Județean Mureș,
Văzând Expunerea de motive nr.19.904/15.12.2010 prezentată
de Direcția Economică, precum și avizul comisiilor de specialitate,
Având în vedere prevederile Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică
și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art.91 alin.(1) lit. c), și art.97 alin.(1) din Legea
nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările
și completările ulterioare,
hotărăște:
Art.1. Anexa la HCJ nr.42/2001 privind
însușirea inventarului bunurilor care fac parte din domeniul public al județului
Mureș, cu modificări și completări ulterioare, se modifică și se completează
la secțiunea I " Bunuri Imobile" după cum urmează:
1. Se modifică următoarele poziții:
a) poziția nr.254 "Clădire - Terminal (aerogară) flux intern R.A "Aeroport
Transilvania -Tîrgu Mureș" se modifică astfel:
- coloana (2) "Cod de clasificare" va avea următorul cuprins: "1.3.1";
- coloana (3) "Denumirea bunului" va avea următorul cuprins: "Clădire
Aerogară-terminale flux intern și extern - Bloc tehnic";
- coloana (4) "Elementele de identificare" va avea următorul cuprins:
"Terminal flux intern - Construcție P+1E cu fundație din beton, pereți
din cărămidă, acoperiș terasă și turn de control din beton armat, compusă
din parter, sală de așteptare, bar, birouri, grupuri sanitare, salon oficial,
centrală termică, centrală telefonică;
Terminal flux extern - Construcție din cărămidă și beton armat cu învelitoare
parțial din tablă și acoperiș terasă cu închidere din pereți cortină din tâmplărie
de aluminiu și geam termopan, compusă din săli de așteptare, grupuri sanitare,
birouri, magazii, bar, restaurant, bucătărie, centrală termică, cameră echipamente,
tunel pasageri și lift";
- coloana (5) "Anul dobândirii sau dării în folosință" va avea următorul
cuprins: "1968 și 2005";
- coloana (6) "Valoarea de inventar - lei" va avea următorul cuprins:
" 6.637.140,36 ";
b) poziția nr.255 "Clădire observator meteo R.A "Aeroportul Transilvania
- Tîrgu Mureș", coloana (2) ) "Cod de clasificare" se modifică
și va avea următorul cuprins: "1.3.1";
c) poziția nr.256 "Teren aferent Aeroport Transilvania - Tîrgu Mureș"
se modifică astfel:
- coloana (2) "Cod de clasificare" va avea următorul cuprins: "1.3.1";
- coloana (4) "Teren aferent Aeroport Transilvania - Tîrgu Mureș"
va avea următorul cuprins: "Teren aferent Aeroportului Transilvania -
Tîrgu Mureș , în suprafață de 964.055 mp din care: pista veche 958.055 mp
și 6.000 mp schimb de teren";
- coloana (6) "Valoarea de inventar - lei" va avea următorul cuprins:
"18.675.000";
d) poziția nr. 257" Pistă betonată - platformă și cale de rulare",
coloana (6) "Valoarea de inventar - lei" se modifică și va avea
următorul cuprins: " 7.611.187,98lei;"
e) poziția nr.258 "Drumuri și platforme R.A "Aeroportul Transilvania
- Tîrgu Mureș", coloana (6) "Valoarea de inventar" se modifică
și va avea următorul cuprins: "341.949,61";
f) poziția nr. 259 " Sistem iluminare pistă (balizaj)" se modifică
astfel:
- coloana (2) " Cod de clasificare" va avea următorul cuprins: "1.3.8";
- coloana (6) "Valoarea de inventar - lei" va avea următorul cuprins:"6.689.297,76";
g) poziția nr.260 "Clădire - bloc de locuințe cu 8 apartamente R.A "Aeroportul
Transilvania - Tîrgu Mureș" se modifică astfel:
- coloana (2) " Cod de clasificare" va avea următorul cuprins: "1.3.8";
- coloana (3) "Denumirea bunului" va avea următorul cuprins: "Clădire
administrativă - fost bloc de locuințe cu 8 apartamente";
h) poziția nr. 261 " Clădire industrială și uzină electrică" se
modifică astfel:
- coloana (2) "Cod de clasificare" va avea următorul cuprins:"1.7.3";
- coloana (6) " Valoarea de inventar-lei" va avea următorul cuprins:"
99.981,50";
i) poziția nr.262 "Baracă metalică", coloana (2) se modifică și
va avea următorul cuprins: "1.3.1.1";
j) poziția nr. 263 "Cabină modulară", coloana (2) se modifică și
va avea următorul cuprins: "1.3.1.1";
k) poziția nr.265 "Gard împrejmuitor", se modifică astfel:
- coloana (2) " Cod de clasificare" va avea următorul cuprins: "1.3.12";
- coloana (4) " Elementele de identificare" va avea următorul cuprins:
"Gard din stâlpi de țeavă pătrată pe fundații din beton, plasă de sârmă
zincată plastifiată și sârmă ghimpată plastifiată situate pe perimetrul aeroportului,
lungime 6000 m";
l) poziția nr.267 "Cabină modulară 270", coloana (2) "Cod de
clasificare" se modifică și va avea următorul cuprins: "1.3.1.1";
m) poziția nr.268 "Grup social Aeroport Tîrgu Mureș", coloana (2)
"Cod de clasificare" se modifică și va avea următorul cuprins:"1.3.1";
n) poziția nr.269 "Imobil perimetrul Aeroportului (fostă cazarmă ind.2595),
coloana (2) se modifică și va avea următorul cuprins: "1.3.1";
o) poziția nr.359 "Monument și zonă de protecție Aeroport Tîrgu Mureș",
coloana (6) "Valoarea de inventar - lei" se modifică și va avea
următorul cuprins:" 3.000.000";
p) poziția nr.469 "Conductă canalizare apă uzată", coloana (6) "Valoarea
de inventar - lei", va avea următorul cuprins: "88.677,59";
r) poziția nr.474 "Regularizare pârâu Cerghid" se modifică astfel:
- coloana (2)" Cod de clasificare" va avea următorul cuprins:"1.8.15";
- coloana (3) "Denumirea bunului" va avea următorul cuprins: "Deviere
pârâu Cerghid";
- coloana (6) "Valoarea de inventar - lei" va avea următorul cuprins:"
47.398,04";
2. Se abrogă pozițiile nr.264 "Terminal plecări-sosiri curse externe"
și nr.266 "Tunel pasageri".
3. Se completează, prin introducerea, după poziția nr.518, a unui număr de
222 poziții noi, respectiv pozițiile nr.519 - 740, conform anexei
ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică Direcției
Economice a Consiliului Județean Mureș și Arhitectului Șef care răspund de
aducerea sa la îndeplinire, precum și R.A "Aeroportul Transilvania -
Tîrgu Mureș".
PREȘEDINTE Lokodi Edita Emőke |
Contrasemnează SECRETAR Paul Cosma |
ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
Direcția Economică
Nr.19.904 /15.12.2010
EXPUNERE DE MOTIVE
la proiectul de hotărâre pentru modificarea Anexei la HCJ nr.42/2001 privind
însușirea inventarului domeniului public al județului Mureș, cu modificări
și completări ulterioare
Inventarul bunurilor din domeniul public al județului Mureș, s-a efectuat
în baza Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic
al acesteia și a Normelor Tehnice de aplicare aprobate prin HGR nr.548/1999,
și a fost însușit de Consiliul Județean prin H.C.J. nr.42/12 iulie 2001.
Acesta, împreună cu inventarele municipiilor, orașelor și comunelor a fost
înaintat Guvernului României și a fost atestat prin HGR nr.964/2002.
Ulterior, domeniul public județean a suferit modificări și completări care
au avut la bază hotărâri de consiliu județean, ultimele modificări înregistrându-se
în baza HCJ nr.34/27.03.2008, când Anexa la HCJ nr.42/2001 s-a modificat și
s-a înlocuit cu o nouă anexă, dându-se bunurilor imobile și mobile o nouă
numerotare.
Luând în considerare prevederile Anexei nr.3 la HG nr.1031/1999 pentru aprobarea
Normelor metodologice privind înregistrarea în contabilitate a bunurilor care
alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ - teritoriale,
cu modificările ulterioare, și prevederile cap.3 art.13 nr.(3) din Normele
Metodologice privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe corporale aflate
în patrimoniul instituțiilor publice, aprobate prin Ordinul Ministrului Economiei
și Finanțelor nr.3471/2008, între Regia Autonomă "Aeroportul Transilvania
-Tîrgu Mureș" și Consiliul Județean Mureș s-a încheiat un Protocol de
predare - preluare a bunurilor ce fac parte din domeniul public al județului
Mureș, administrate de R.A " Aeroportul Transilvania Tîrgu Mureș",
din contabilitatea de bilanț a regiei în contabilitatea de bilanț a Consiliului
Județean. Cu această ocazie, în urma confruntării datelor înscrise în Anexa
la HCJ nr.34/2008 cu cele din contabilitatea regiei, s-au constatat diferențe
în ceea ce privește valoarea de inventar a bunurilor, datorate în primul rând
investițiilor efectuate, astfel încât în anexa la Protocol, valorile de inventar
au fost înscrise în conformitate cu datele din contabilitatea regiei. Menționăm
că, în urma evaluării poziției nr.359" Monument și zonă de protecție
Aeroport Tîrgu Mureș", de către o comisie de experți de la Muzeul Județean,
monumentul "Aurel Vlaicu", creație a sculptorului Ion Vlasiu a fost
evaluat la valoarea de 3.000.000 lei, fiind luate în considerare valoarea
artistică, valoarea materială și autorul (fără a se lua în calcul starea de
conservare a monumentului). De asemenea, a avut loc schimbarea denumirii unor
bunuri și comasarea unor poziții cum ar fi pozițiile nr.264 " Terminal
plecări - sosiri curse externe" și nr.266 " Tunel pasageri",
care se propun a fi abrogate din inventar întrucât conținutul lor se regăsește
la poziția nr.254 " Clădire Aerogară terminal flux intern și extern -
Bloc tehnic".
În ceea ce privește poziția 256 " Teren aferent Aeroport Transilvania
- Tîrgu Mureș", cu ocazia întocmirii documentației pentru determinarea
suprafeței incluse în perimetrul Aeroportului, în urma măsurătorilor de precizie,
a rezultat faptul că suprafața reală aferentă aeroportului este de 958.055mp
și nu de 987.368mp cât este înscrisă în CF 349 Vidrasău și CF 368 Chirileu,
adică mai mică cu 29.313mp, la care se mai adaugă schimbul de teren de 6000mp,
realizat în zona benzinăriei.
Pe de altă parte, cu ocazia realizării împrejmuirilor în vederea asigurării
regimului de siguranță și securitate a traficului aerian, conform cerințelor
OACI anexa 14 , a normativelor AACR și a standardelor internaționale pentru
desfășurarea traficului aerian conform normelor IATA, au fost achiziționate
terenuri de la persoane fizice în suprafață de 33.161mp în orașul Ungheni
și de 12979mp în comuna Sînpaul, la care se adaugă 15.725mp teren dezmembrat
din pășunea Sînpaul și 68.733mp teren dezmembrat din pășunea Ungheni, astfel
încât suprafața totală împrejmuită este de 1.094.653mp.
Întrucât, pentru realizarea proiectului " Extindere pistă decolare-aterizare
și platformă de operare pentru aeronave, inclusiv instalații aferente și modernizarea
instalațiilor de balizaj pentru apropiere de precizie corespunzătoare categoriei
a-II-a OACI", este nevoie de o suprafață de teren suplimentară de 122,8
ha , prin
HCJ nr.75/2007 acest de obiectiv de investiție a fost declarat de utilitate
publică, în vederea exproprierii , având ca expropriator Consiliul Județean
Mureș. Până în prezent, a fost expropriată o suprafață de 393.666mp (39,36ha)
în localitatea Chirileu (comuna Sînpaul).
Se propune ca toate terenurile achiziționate și expropriate să fie cuprinse
în domeniul public , acestea regăsindu-se în anexa la prezenta hotărâre la
pozițiile nr.520-740.
De asemenea, la poziția 519 din anexă se regăsește "Remiza PSI și Garaje
auto", omise din anexa la HCJ 34/2008.
Față de cele prezentate mai sus, supunem dezbaterii și aprobării proiectul
de hotărâre alăturat.
VICEPREȘEDINTE Szabó Árpád |
DIRECTOR Bartha Iosif |