R O M Â N I A
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
HOTĂRÂREA NR. 105
din 30 august 2012
de modificare a anexei nr.1 la Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr.44/2007
privind actualizarea Regulamentului de organizare și funcționare al Teatrului
pentru Copii și Tineret "ARIEL", Tîrgu Mureș
Consiliul Județean Mureș,
Analizând Expunerea de motive nr.14737din 23.08.2012 a
Serviciului Resurse Umane, cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare
și funcționare al Teatrului pentru Copii și Tineret "ARIEL", precum
si avizul comisiilor de specialitate,
Având în vedere adresa Teatrului pentru Copii și Tineret "ARIEL"
nr.468/18.07.2012 cu privire la modificarea sediului acestei instituții,
În conformitate cu prevederile art.4, alin.(2) din Ordonanță Guvernului nr.
21 din 31 ianuarie 2007 privind instituțiile și companiile de spectacole sau
concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic, așa
cum a fost aprobată prin Legea nr.353/2007, cu modificările ulterioare,
În temeiul dispozițiilor art.91, alin.(1) lit. "a", alin. (2) lit."c"
și respectiv ale art.97, alin.(1) din Legea administrației publice locale
nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
hotărăște:
Art.I. Anexa nr.1 la Hotărârea Consiliului
Județean Mureș nr.44/29.03.2007, privind actualizarea Regulamentului de organizare
și funcționare al Teatrului pentru Copii și Tineret "ARIEL" Tîrgu
Mureș, se modifică și se înlocuiește cu anexa,
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.II. Prezenta hotărâre se comunică: Direcției
Economice, Serviciului Resurse Umane din aparatul de specialitate al Consiliului
Județean Mureș și Teatrului pentru Copii și Tineret "Ariel".
PREȘEDINTE Ciprian Dobre |
Contrasemnează SECRETAR Aurelian Paul Cosma |
ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
SERVICIUL RESURSE UMANE
Nr.14737 din 23.08.2012
EXPUNERE DE MOTIVE
la proiectul de hotărâre de modificare a anexei nr.1 la Hotărârea Consiliului
Județean Mureș nr.44/2007 privind actualizarea Regulamentului de organizare
și funcționare al Teatrului pentru Copii și Tineret "ARIEL", Tîrgu
Mureș
Sub nr.468/20.07.2012 Teatrul pentru Copii și Tineret "ARIEL"
instituție publică de spectacole, ce funcționează sub autoritatea Consiliului
Județean Mureș, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 21
din 31 ianuarie 2007 privind instituțiile și companiile de spectacole sau
concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic, așa
cum a fost aprobată prin Legea nr.353/2007, cu modificările ulterioare, ne-a
înștiințat cu privire la schimbarea sediului acestei instituții, în Tîrgu
Mureș, str. Poligrafiei, nr.4, cod poștal 540050.
Întrucât la articolul 1 din Regulamentul de organizare și funcționare al Teatrului
pentru Copii și Tineret "ARIEL", aprobat prin anexa 1 la Hotărârea
Consiliului Județean Mureș nr.44/29.03.2007 sediul acestei instituții figurează
la vechea adresă se impune actualizarea regulamentului în cauză.
Având în vedere perioada scursă de la adoptarea H.C.J.M. nr.44/2007, cu adresa
nr.13060/30.07.2012, s-a solicitat conducerii Teatrului pentru Copii și Tineret
"ARIEL" să revadă regulamentul aprobat prin hotărârea mai sus menționată
și să comunice eventualele modificări și completări pe care le consideră necesare
a fi operate cu acest prilej.
Întrucât nu au intervenit modificări legislative care să impună modificări
majore, iar conducerea Teatrului pentru Copii și Tineret a considerat că acest
regulament asigură funcționalitatea instituției, singurele modificări fiind
cele cu privire la sediu și respectiv o armonizare cu denumirea compartimentelor
din organigramă, așa cum a fost aprobată prin Hotărâre Consiliului Județean
Mureș nr.114/12.08.2010
Având în vedere cele de mai sus, se supune spre aprobarea proiectul de hotărâre
privind modificarea Regulamentului de organizare și funcționare al Teatrului
pentru Copii și Tineret "ARIEL".
PREȘEDINTE,
Ciprian Dobre