R O M Â N I A
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
HOTĂRÂREA NR. 20
din 28 februarie 2013
pentru modificarea Anexei la HCJ nr.42/2001, privind însușirea inventarului
domeniului public al județului Mureș, cu modificările și completările ulterioare
Consiliul Județean Mureș,
Văzând Expunerea de motive nr.3355/2013 a Direcției Economice,
precum și avizul comisiilor de specialitate,
Având în vedere Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică cu
modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art.91 alin.(1) lit.c) și art.97 alin.(1) din Legea
nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările
și completările ulterioare,
hotărăște:
Art.1. Anexa la HCJ nr.42/2001 privind
însușirea inventarului bunurilor care fac parte din domeniul public al județului
Mureș, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
- la poziția nr.3582,"Clădire sediu al Teatrului pentru Copii și Tineret
"Ariel", coloana (4) "Elemente de identificare", se modifică
și va avea următorul cuprins: " municipiul Tîrgu Mureș, str. Poligrafiei,
nr.4, compus din 2 clădiri tip D+P+3E, pe fundație de beton, cu zidărie de
cărămidă, șarpantă din lemn și acoperiș țiglă. La
demisol: anexă tehnică scenă, magazie materiale, magazie costume, arhivă,
hol, atelier tâmplărie, 2 grupuri sanitare, atelier pictură, sculptură, lăcătușerie,
centrală termică, anexă curățenie, cămin pompă, casa scării, curte luminată,
spații auxiliare tehnice, cămin vizitare - suprafață totală 284,86 mp; la
parter: acces principal, casă bilete, 4 holuri, garderobă, foyer, grupuri
sanitare - femei, bărbați, persoane cu handicap, sala mare, scena, cabină
regie tehnică, regrupare, atelier croitorie, 2 cabine actori, grupuri sanitare
și vestiare femei și bărbați, 2 holuri acces, casa scării, palier acces, scena
aer liber, rampă, platformă spectacol aer liber, acces - suprafață totală
683,23 mp; la etajul I: foyer sală studio
cafenea, sală studio, hol regrupare, grup sanitar, 4 cabine actori, sală de
conferință, cabină sunet - lumini, terasă, balcoane tehnice, coridoare anexe
ale balcoanelor tehnice și scenei, hol, cameră server, sală gimnastică, grupuri
sanitare și vestiare - bărbați și femei, casa scării, palier, hol, cameră
de oaspeți cu grup sanitar - suprafață totală 428,47 mp; la etajul
II: 3 paliere, supanta expoziție, librărie, cabină sunet-lumină, casa
scării, cameră personal tehnic scenă și întreținere, hol, multimedia, sală
de repetiții, secretariat literar secția română, secretariat literar secția
maghiară, terasă - suprafață totală 165,84 mp; la etajul
III: casa scării, secretariat, hol, oficiu și grup sanitar, impresari
și aprovizionare, contabilitate, director general, balcon, director administrativ,
director economic - suprafață totală 106,04 mp;" iar coloana (6) "Valoare
de inventar" se modifică și va avea următorul cuprins " 10.364.769,44
lei"
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică Direcției
Economice și Direcției Amenajare Teritoriu și Urbanism ale Consiliului Județean
Mureș, precum și Teatrului pentru Copii și Tineret "Ariel" Tîrgu
Mureș care răspund de aducerea sa la îndeplinire.
PREȘEDINTE Ciprian Dobre |
Contrasemnează SECRETAR Aurelian - Paul Cosma |
ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
Direcția Economică
Nr.3355 /21.02. 2013
EXPUNERE DE MOTIVE
pentru modificarea Anexei la HCJ nr.42/2001, privind însușirea inventarului
domeniului public al județului Mureș, cu modificările și completările ulterioare
Prin Hotărârea Consiliului Județean nr.95/2008, autoritatea publică județeană
a aprobat achiziționarea în domeniul public al județului, valorificându-și
dreptul de preemțiune, a imobilului din Tîrgu Mureș, str. Poligrafiei nr.4.
Imobilul situat în municipiul Tîrgu Mureș, str. Poligrafiei nr.4, evidențiat
în extrasul de carte funciară nr.94239/N Tîrgu Mureș, nr. cad 582/2/2/1/1/7
și 582/2/2/1/1/8, cu suprafața de 860 mp, monument istoric cu indicativ Ms-II-m-B-15526,
a fost cuprins în domeniul public al județului Mureș prin Hotărârea Consiliului
Județean Mureș nr.108//2008, moment la care dreptul de administrarea asupra
lui a fost transmis Teatrului pentru Copii și Tineret "Ariel" Tîrgu
Mureș.
Asupra clădirii inițiale au fost realizate o serie de lucrări de extindere,
supraetajare și mansardare, realizându-se refuncționarea imobilului având
destinația de clădire pentru cultură Teatrului pentru Copii și Tineret "Ariel"
Tîrgu Mureș.
În urma finalizării lucrărilor de investiție asupra imobilului, a fost încheiat
Procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr.952/20.12.2012, transmis
Consiliului Județean Mureș prin adresa nr.11/2013 de către Teatrul pentru
Copii și Tineret Ariel Tîrgu Mureș.
Astfel, se impune schimbarea coloanei nr.(4) "Elemente de identificare"
și a coloanei nr.(6) "Valoare de inventar" din anexa nr.4 la Hotărârea
Consiliului Județean nr.108/2008, conform datelor cuprinse în corpul proiectului
de hotărâre.
Ținând cont de cele prezentate, propunem modificarea Anexei la Hotărârii Consiliului
Județean nr.42/2001 privind însușirea inventarului domeniului public al județului
Mureș, cu modificările și completările ulterioare.
Față de cele expuse, supunem spre dezbatere și aprobare proiectul de hotărâre
alăturat.
PREȘEDINTE Ciprian Dobre |
DIRECTOR Bartha Iosif |