R O M Â N I A
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN

HOTĂRÂREA NR. 62
din 25 aprilie 2013
privind trecerea unei construcții din domeniul public al județului Mureș în domeniul privat al acestuia

Consiliul Județean Mureș,
Văzând expunerea de motive nr.6272/2013 prezentată de Direcția Economică, precum și avizele comisiilor de specialitate,
Luând în considerare solicitarea Spitalului Municipal "Dr. Gheorghe Marinescu" Târnăveni nr.3564/2013,
Având în vedere prevederile O.G. nr.112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, precum și cele ale art.22 din Hotărârea Guvernului nr.909/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale,
În temeiul prevederilor art.91 alin.(1) lit. c), și art.97 alin.(1) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

hotărăște:

Art.1. Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al județului Mureș, a construcției - seră de legume "tip tunel", din incinta Spitalului Municipal "Dr. Gheorghe Marinescu" situat în municipiul Târnăveni, str. Victor Babeș nr.2, evidențiată în Planul de situație prezentat în Anexa nr.1, în vederea desființării acesteia și eliberării amplasamentului.
Art.2. Elementele de identificare ale construcției ce face obiectul art.1 sunt cuprinse în Anexa nr.2.
Art.3. Anexele 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. Spitalul Municipal "Dr. Gheorghe Marinescu" Târnăveni, va face demersurile pentru obținerea autorizației de desființare a construcției și valorificare a materialelor rezultate din demolare, cu respectarea prevederilor legale.
Art.5. Direcția Amenajare Teritoriu și Urbanism din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean va întreprinde toate măsurile necesare pentru radierea construcției desființate din CF nr.720/N Târnăveni - poz.C25.
Art.6. Prezenta hotărâre se comunică Spitalului Municipal "Dr. Gheorghe Marinescu" Târnăveni, Direcției Economice și Direcției Amenajare Teritoriu și Urbanism din cadrul Consiliului Județean, care răspund de aducerea sa la îndeplinire.

 

PREȘEDINTE
Ciprian Dobre
Contrasemnează
SECRETAR
Aurelian - Paul Cosma

 


ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
Direcția Economică
Nr.6272 /18.04. 2013

EXPUNERE DE MOTIVE
privind trecerea unei construcții din domeniul public al județului Mureș în domeniul privat al acestuia

Clădirea "tip tunel" având destinația de seră de legume, din incinta Spitalului Municipal "Dr. Gheorghe Marinescu" situat în municipiul Târnăveni, str. Victor Babeș nr.2, face parte din domeniul public al județului Mureș în baza HG 867/2002 privind trecerea unor imobile din domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului Sănătății și Familiei în domeniul public al județelor și în administrarea consiliilor județene respective, fiind administrată de Spital.
Este o construcție edificată în anul 1982, pe fundație din beton armat, cu lățimea de 15 cm și înălțimea de 80 cm, din care 70 cm îngropați în pământ. Scheletul este metalic, confecționat la capete din stâlpi metalici tip "I" 100 mm, iar scheletul acoperișului și pereților laterali din profil cornier și profil "T" 40 mm. Întregul schelet metalic este placat cu sticlă cu grosimea de 5 mm.
Prin adresa nr.3564/2013, Conducerea Spitalului Municipal "Dr. Gheorghe Marinescu" Târnăveni, ne face cunoscut că, în ultimii 15 ani, activitatea în seră s-a desfășurat doar în perioada primăvară - toamnă, iar începând cu anul 2011 s-a sistat în totalitate datorită costurilor mari cu agentul termic și cu înlocuirea sticlei sparte. Astfel, a intervenit o degradare avansată a scheletului metalic și desprinderea necontrolată a sticlei de pe acoperiș și de pe pereții laterali.
Pentru întocmirea documentației necesare obținerii autorizației de desființare a construcției, este necesară trecerea acesteia din domeniul public, în domeniul privat al județului, întrucât bunurile din domeniul public sunt inalienabile.
Ca urmare, prin adresa menționată anterior, conducerea Spitalului Municipal "Dr. Gheorghe Marinescu" Târnăveni solicită trecerea construcției din domeniul public în domeniul privat al județului, în vederea demolării, întrucât nu mai prezintă siguranță în exploatare.
Materialele rezultate în urma demolării vor fi valorificate conform prevederilor legale, iar veniturile realizate, după deducerea cheltuielilor aferente, se fac venit la bugetul județean, în conformitate cu prevederile art.4 din O.G. nr.112/2000.
Având în vedere motivele prezentate mai sus, supunem spre dezbatere și aprobare, proiectul de hotărâre alăturat.

 

PREȘEDINTE
Ciprian Dobre
DIRECTOR EXECUTIV
Bartha Iosif