R O M Â N I A
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
HOTĂRÂREA NR. 68
din 25 aprilie 2013
privind modificarea anexei nr.2 la HCJM nr.76/26.05.2011 pentru aprobarea
Structurii organizatorice, a Statului de funcții și a Regulamentului de organizare
și funcționare al Consiliului Județean Mureș
Consiliul Județean Mureș,
Văzând Expunerea de motive a Serviciului Resurse Umane
nr.7217/18.04.2013, precum și avizul comisiilor de specialitate,
Având în vedere rezultatele examenului de promovare în clasă a unui funcționar
public din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Mureș,
Cu respectarea prevederilor art.III din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr.63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.273/2006 privind finanțele
publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare,
Potrivit prevederilor art.11, alin.(3), lit."a", precum și cele
ale art.68 din Legea nr.188/1999, republicată privind Statutul funcționarilor
publici, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art.97, alin.(1) din Legea nr.215/2001 privind administrația
publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
hotărăște:
Art.I. Anexa 2 la Hotărârea Consiliului
Județean Mureș nr.76/26.05.2011 privind aprobarea Structurii organizatorice,
a Statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare pentru
aparatul de specialitate al Consiliului Județean Mureș se modifică și se înlocuiește
cu anexa, care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art.II. De ducerea la îndeplinire a prezentei
hotărâri răspunde Serviciul Resurse Umane din aparatul de specialitate al
Consiliului Județean Mureș.
PREȘEDINTE Ciprian Dobre |
Contrasemnează SECRETAR Aurelian - Paul Cosma |
ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN MUREȘ
Serviciul Resurse Umane
Nr.7217 din 18.04.2013
EXPUNERE DE MOTIVE
la proiectul de hotărâre privind modificarea anexei nr.2 la HCJM nr.76/2011
pentru aprobarea Structurii organizatorice, a Statului de funcții și a Regulamentului
de organizare și funcționare al Consiliului Județean Mureș
Prin Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr.76/26.05.2011 s-au aprobat:
structura organizatorică, statul de funcții și regulamentul de organizare
și funcționare pentru aparatul de specialitate al Consiliului Județean Mureș.
Conform prevederilor art.68 din Legea nr.188/1999, republicată privind Statutul
funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare "În
urma dobândirii unei diplome de studii de nivel superior, funcționarii publici
de execuție au dreptul de a participa la examenul organizat pentru ocuparea
unei funcții publice într-o clasă superioară celei în care sunt încadrați,
dacă studiile absolvite sunt în specialitatea în care își desfășoară activitatea
sau dacă autoritatea ori instituția publică apreciază că studiile absolvite
sunt utile pentru desfășurarea activității."
Consiliul Județean Mureș a organizat la începutul lunii aprilie a.c. examen
pentru promovarea în clasă a unui funcționar public din cadrul aparatului
de specialitate al Consiliului Județean Mureș. Luând în considerare rezultatele
examenului se propune modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate
al Consiliului Județean Mureș în sensul transformării funcției de referent,
clasa III grad profesional superior în consilier, clasa I, grad profesional
asistent.
Totodată, potrivit prevederilor art.11, alin.(3), lit."a" din același
act normativ funcționarii publici debutanți care au efectuat perioada de stagiu
prevăzută de lege și au obținut rezultat corespunzător la evaluare pot fi
numiți funcționari publici definitivi, sens în care o funcție publică de consilier
debutant se transformă în consilier clasa I, grad asistent.
Având în vedere cele de mai sus, se supune spre aprobare proiectul de hotărâre
privind modificarea anexei nr.2 la HCJM nr.76/2011 pentru aprobarea Structurii
organizatorice, a Statului de funcții și a Regulamentului de organizare și
funcționare pentru aparatul de specialitate al Consiliului Județean Mureș.
PREȘEDINTE,
Ciprian Dobre