R O M Â N I A
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN

HOTĂRÂREA NR. 178
din 28 noiembrie 2013
privind modificarea anexei 2 la HCJM nr.122/2013 privind aprobarea organigramei și statului de funcții pentru Camera Agricolă Județeană Mureș

Consiliul Județean Mureș,
Văzând Expunerea de motive a Serviciului Resurse Umane nr. 22234/20.11.2013
precum și avizul comisiilor de specialitate,
Având în vedere rezultatele examenului de promovare în grad profesional a unor funcționari publici din cadrul Camerei Agricole Județene Mureș,
În conformitate cu prevederile art.64 alin.(2) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art.26 alin.(5) din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice,
În temeiul art.91 alin.(1) lit."a" precum și ale art.97 alin.(1) din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

hotărăște:

Art.I. Anexa 2 la Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr.122/2013 privind aprobarea organigramei și statului de funcții pentru Camera Agricolă Județeană Mureș se modifică și se înlocuiește cu anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.II. De ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri răspunde Camera Agricolă Județeană Mureș.

 

PREȘEDINTE
Ciprian Dobre
Contrasemnează
SECRETAR
Aurelian - Paul Cosma

 


ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN MUREȘ
Serviciul Resurse Umane
Nr. 22234/20.11.2013

EXPUNERE DE MOTIVE
privind modificarea anexei 2 la HCJM nr.122/2013 privind aprobarea organigramei și statului de funcții pentru Camera Agricolă Județeană Mureș

În aplicarea prevederilor art.4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcționalității administrației publice locale, a numărului de posturi și reducerea cheltuielilor la instituțiile și autoritățile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor, prin Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr.122 din 25 iulie 2013 s-au aprobat organigrama și statul de funcții pentru Camera Agricolă Județeană Mureș.
În conformitate cu prevederile art.26 alin.(5) din Legea-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice "Promovarea în grade sau trepte profesionale imediat superioare se face din 3 în 3 ani, în funcție de performanțele profesionale individuale, apreciate cu calificativul "foarte bine", cel puțin de două ori în ultimii 3 ani, de către comisia desemnată prin dispoziție a ordonatorului de credite bugetare..."
Promovarea în funcția publică de execuție în gradul profesional imediat superior celui deținut de funcționarul public se face, în conformitate cu prevederile art.64 alin.(2) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici republicată, cu modificările și completările ulterioare, în baza unui prin concurs sau examen, organizat semestrial de către autoritățile și instituțiile publice, prin transformarea postului ocupat de funcționarul public ca urmare a promovării concursului sau examenului.
Camera Agricolă Județeană Mureș, instituție ce funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Mureș, a organizat în luna octombrie 2013 examen pentru promovarea în grad profesional a unor funcționari publici din cadrul instituției. Astfel, doi funcționari publici, care îndeplineau condițiile legale pentru a participa la examen, au susținut examenul de promovare fiind declarați "admiși", urmând a fi promovați în grad profesional superior celui deținut.
Având în vedere cele de mai sus, se supune spre aprobare proiectul de hotărâre privind modificare anexei 2 la HCJM nr.122/2013 pentru aprobarea organigramei și statului de funcții pentru Camera Agricolă Județeană Mureș.

 

PREȘEDINTE,
Ciprian Dobre