R O M Â N I A
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
HOTĂRÂREA NR.183
din 19 decembrie 2013
privind stabilirea măsurilor necesare pentru închirierea unor spații din imobile
ce aparțin domeniului public al județului Mureș, aflate în administrarea Spitalului
Clinic Județean Mureș
Consiliul Județean Mureș,
Văzând Expunerea de motive nr.21305/2013 a Direcției Economice
din cadrul Consiliului Județean Mureș, precum și avizul comisiilor de specialitate,
Având în vedere prevederile art.14, 15 și 16 din Legea nr.213/1998 privind
bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art.91 alin.(1) lit.c) și art.97 alin.(1) din Legea
nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările
și completările ulterioare,
hotărăște:
Art.1. Se aprobă închirierea prin licitație
publică a spațiilor în suprafață de 65,7 mp din imobile ce aparțin domeniului
public al județului Mureș, aflate în administrarea Spitalului Clinic Județean
Mureș.
Art.2. Spațiile menționate la art.1 sunt
identificate în anexele
nr. 1 - 10, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. (1) Spitalul Clinic Județean Mureș,
în calitate de administrator al imobilelor în care sunt situate spațiile ce
fac obiectul închirierii, îi revine competența organizării licitației și încheierii
actului juridic, cu respectarea dispozițiilor legale.
(2) Perioada de închiriere și prețul minim de pornire la licitație vor fi
stabilite de Spitalul Clinic Județean Mureș, cu respectarea dispozițiilor
legale și în raport de nevoile concrete ale spitalului.
Art.4. Spitalul Clinic Județean Mureș va
vira la bugetul Consiliului Județean cota de 50% din sumele încasate din închirierea
spațiilor.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică Direcției
Economice din cadrul Consiliului Județean Mureș și Spitalului Clinic Județean
Mureș, care răspund de aducerea sa la îndeplinire.
PREȘEDINTE Ciprian Dobre |
Contrasemnează SECRETAR Aurelian - Paul Cosma |
ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
Direcția Economică
Compartiment Patrimoniu și Servicii Publice
Nr. 21305 din 13 decembrie 2013
EXPUNERE DE MOTIVE
privind stabilirea măsurilor necesare pentru închirierea unor spații din imobile
ce aparțin domeniului public al județului Mureș, aflate în administrarea Spitalului
Clinic Județean Mureș
Imobilele în care își desfășoară activitatea Spitalul Clinic Județean Mureș
fac parte din domeniului public al județului, în baza Hotărârii de Guvern
nr.867/2002 privind trecerea unor imobile din domeniul privat al statului
și din administrarea Ministerului Sănătății și Familiei în domeniul public
al județelor și în administrarea consiliilor județene respective, fiind administrate
de către Spitalul Clinic Județean Mureș în baza Hotărârii Consiliului Județean
Mureș nr. 7/2009.
Întrucât, prin Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr.102/2006 au fost modificate
prevederile art.2 ale Hotărârii nr.34/2003 privind darea în administrare a
imobilelor preluate în domeniul public județean în baza Hotărârii Guvernului
României nr.867/2002, în sensul că terenurile și clădirile transmise în administrare
pot fi folosite în vederea desfășurării propriilor activități, acestea neputând
face obiectul unor acte juridice încheiate de titularii dreptului de administrare
cu agenți privați, precum închirierea, concesionarea, comodatul, asocierea
în participațiune, darea în folosință sau diverse parteneriate, Spitalul Clinic
Județean Mureș prin adresa nr. 21305/2013, solicită acordul pentru închirierea
unor spații din incinta acestor imobile în vederea amplasării unor automate
pentru cafea, a unui chioșc de ziare, chioșcuri pentru comercializarea de
produse alimentare, de patiserie și cosmetice, spațiu pentru xerox.
În adresa mai sus menționată ne specifică locațiile spațiilor care fac obiectul
închirierii, destinația, precum și suprafața acestor spații.
Spațiile în cauză sunt identificate în cele 10 ANEXE care fac parte integrantă
din hotărâre.
Potrivit prevederilor art.14 și 15 din Legea nr.213/1998, închirierea bunurilor
proprietate publică a județului se aprobă prin hotărâre a consiliului județean,
și se face prin licitație publică, în condițiile legii.
Articolul 16 al legii mai sus menționate, prevede că în cazul în care titularul
dreptului de administrare încheie contractul de închiriere, acesta are dreptul
la o cotă parte între 20-50% din sumele încasate din închiriere, stabilită
de Consiliul Județean prin hotărâre, diferența urmând a fi virată la bugetul
Consiliului Județean.
Menționăm faptul că este oportună aprobarea închirierii acestor spații pentru
serviciile mai sus invocate, sumele încasate ducând la creșterea veniturilor
atât la bugetul propriu al Spitalului cât și la bugetul Consiliului Județean.
Față de cele arătate, supunem spre dezbatere și aprobare proiectul de hotărâre
alăturat.
PREȘEDINTE |
DIRECTOR |