|
ROMÂNIA PROIECT
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
HOTĂRÂREA NR.______
din _____________ 2005
privind administrarea
Palatului Culturii din Tîrgu Mureș
Consiliul
Județean Mureș,
Văzând
Expunerea de motive nr.1228 din 3 februarie 2005, a Secretarului General al
Județului Mureș, prin care se propun noi reglementări cu privire la
administrarea Palatului Culturii din Tîrgu Mureș,
Ținând
seama de prevederile art.104 litera f, g și m și ale art.125 din Legea
nr.215/2001 privind administrația publică locală,
În
temeiul prevederilor art.109 (1) din Legea nr.215/2001 privind administrația
publică locală
hotărăște:
Art.1 Palatul Culturii din Tîrgu Mureș face parte din patrimoniul public județean și este administrat de Administrația Palatului Culturii, serviciu public subordonat Consiliului Județean Mureș.
Art.2
În Palatul Culturii își desfășoară activitatea: Biblioteca județeană,
Filarmonica de Stat, Muzeul județean (secțiile arheologie și artă) Direcția
pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Național Mureș și Administrația Palatului
Culturii. Instituțiile de mai sus sunt scutite de plata chiriei.
Închirierea
unor spații disponibile din Palatul Culturii se aprobă de către Consiliul
Județean.
Art.3
Instituțiile și organizațiile care au sediul în Palatul Culturii au următoarele
obligații:
-
să utilizeze spațiile și dotările încredințate
conform destinației stabilite de Consiliul Județean;
-
să nu intervină cu modificări structurale în
arhitectura clădirii;
-
să asigure întreținerea și igienizarea spațiilor
date în folosință;
-
să utilizeze dotările în conformitate cu
reglementările privind prevenirea și stingerea incendiilor și a pazei bunurilor
încredințate;
-
să verifice instalațiile tehnico sanitare și
electrice la închiderea programului, semnalând orice nereguli care ar putea
afecta integritatea bunului.
Art.4 Administrația Palatului
Culturii are obligația să asigure buna funcționare a instalațiilor și dotărilor
și să realizeze lucrările de reparații
curente și capitale ale clădirii, conform programelor anuale aprobate de
Consiliul Județean Mureș.
În
perioada 2005 2007 la Palatul Culturii
se vor realiza următoarele obiective de investiții: instalația de aer condiționat
în Sala Mare, Sala Mică și Sala de oglinzi, Modernizarea instalației
electrice și Centrala termica.
Art.5
Cheltuielile comune pentru energie electrică, energie termică, apă canal și
salubritate se asigură prin Administrația Palatului Culturii.
Instituțiile
care au sediul în Palatul Culturii
suportă cheltuielile pentru curățenie în spațiile pe care le folosesc,
telefonie, rețele PC, TV cablu, Internet și abonamente radio TV.
Art.6
Sala Mare și Sala Mică vor fi utilizate cu prioritate pentru următoarele
activități:
-
concerte și recitaluri de muzică și poezie;
-
spectacole de varietăți, balet și teatru;
Instituțiile județene de
cultură au prioritate în utilizarea sălilor
de spectacol, pe
baza programului comunicat anual și la începutul
fiecărei luni la Administrația Palatului Culturii, fiind scutite de plata
chiriei.
Pentru
utilizarea sălilor de spectacol în scopul menționat la alin.1, de către alte
instituții de cultură din țară sau din străinătate, chiria aferentă este de 15%
din valoarea încasărilor realizate, dar nu mai puțin decât tariful orar
stabilit prin hotărârea Consiliului Județean.
Art.7
Consiliul Județean, Prefectura Județului Mureș, Consiliul municipal Tîrgu Mureș
și Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național Mureș pot organiza în
Sala Mare și Sala Mică a Palatului Culturii simpozioane, conferințe, colocvii,
sesiuni de comunicări științifice, comemorări, festivaluri, adunări cetățenești
și ședințe festive, în baza unor programări stabilitate în comun cu
Administrația Palatului Culturii.
Asociațiile de revoluționari
și ONG-urile au dreptul să folosească gratuit Sala Mică, cu aprobarea
Președintelui Consiliului Județean, în baza unor programări stabilite în comun
cu Administrația Palatului Culturii.
Partidele
politice au dreptul să folosească gratuit Sala Mică și o singură dată într-un
an Sala Mare pentru evenimente deosebite - adunări generale, întâlniri cu
cetățenii etc., în baza unor programări stabilite în comun cu Administrația
Palatului Culturii.
Sala
Mare și sala Mică pot fi folosite gratuit pentru acțiuni de binefacere cu
aprobarea președintelui Consiliului Județean.
Art.8
Acțiunile de genul celor menționate în art.7 alin 1 pot fi organizate și de
alte unități în baza unei programări care să nu afecteze programul instituțiilor
menționate la art.6 și 7.
Pentru
manifestările prevăzute la aliniatul precedent organizatorii vor achita o
chirie, exprimată în lei/oră utilizare, în cuantumul stabilit anual prin
Hotărâre a Consiliului Județean.
Art.9 Palatul Culturii, monument de arhitectură,
atât în ansamblul său, cât și prin spațiile cu o arhitectură deosebită Holul
Central, Sala de spectacole și Sala de Oglinzi - poate fi vizitat de turiști.
Programul
de vizitare a Palatului Culturii, inclusiv a Sălii de Oglinzi și a expozițiilor
Muzeului de Artă și a Muzeului de istorie se realizează conform programului
anexat.
Accesul
turiștilor în Palatul Culturii se va face prin intrarea din Piața Trandafirilor
în grupuri organizate la anumite intervale de timp în prezența personalului de
serviciu, iar ieșirea prin ușa din strada Enescu.
Accesul
personalului angajat al instituțiilor care își au sediul în Palatul Culturii se
va face prin intrarea din strada Enescu.
Art.10 Sala de Oglinzi va fi
utilizată cu prioritate ca obiectiv turistic pentru a fi vizitată de turiștii
din țară și străinătate.
Cu
aprobarea Președintelui Consiliului Județean, Sala de Oglinzi poate fi
utilizată, în mod cu totul excepțional și pentru anumite reuniuni organizate de Prefectura
Județului Mureș, Consiliul Județean și Consiliul municipal Tîrgu Mureș, cu
participarea unor personalități din țară și străinătate.
Art.11 Cu ocazia desfășurării unor
manifestări de genul celor prevăzute în art.7 în Holul Palatului Culturii se
pot organiza recepții.
Se interzice fumatul în
incinta Palatului Culturii.
Art.12 De executarea prezentei
hotărâri răspunde Administrația
Palatului Culturii, iar de urmărirea
respectării prevederilor hotărârii răspunde Direcția Buget Finanțe-Asistență
Economică.
Art.13 La data intrării în vigoare
a prezentei hotărâri se abrogă prevederile Hotărârii Consiliului Județean
nr.21/1996.
Lokodi Edita Emoke
Avizat
pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Ioan Togănel
_____________________________________________________________________________________________________________
Anexa la
Hotărârea nr_______/2005
Vizitarea Palatului Culturii și a
Turnului Palatului Administrativ se face
în baza unui circuit care cuprinde următoarele obiective: Holul și Sala de
Spectacole a Palatului Culturii, Sala de Oglinzi, Expoziția de arheologie,
Muzeul de Artă și Turnul Palatului Administrativ.
Accesul turiștilor se face prin intrarea din Piața
Trandafirilor, iar de la Agenția de
bilete se vor cumpăra biletele de intrare pentru fiecare obiectiv în
parte, în raport cu solicitarea acestora.
În holul Palatului Culturii se va
constitui grupul de vizitatori, care va fi preluat de personalul de serviciu al
instituțiilor în cauză.
După vizitarea obiectivelor din Palatul
Culturii, turiștii, la ieșirea din str. Enescu vor fi
preluați de personalul care va asigura vizitarea Turnului Administrativ.
Programul de vizitare este următorul:
Luni
închis
Marți
vineri: 9.00 16.00
Sâmbătă: 9.00 14.00
Duminică:
9.00 13.00
_____________________________________________________________________________________________________________
|
ROMÂNIA
JUDEȚUL MUREȘ
CONSILIUL JUDEȚEAN
SECRETAR GENERAL
la proiectul de hotărâre
privind administrarea Palatului Culturii din Tîrgu Mureș
Potrivit prevederilor art.104 litera f și g din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală Consiliul Județean administrează domeniul public și domeniul privat al județului, iar potrivit prevederilor art.104 litera g și art.125 din Legea nr.215/2001 Consiliul Județean hotărăște darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a județului.
Ultimele
reglementări cu privire la administrarea Palatului Culturii din Tîrgu Mureș se
regăsesc în Hotărârea Consiliului Județean nr.21din 28 noiembrie 1996.
Din
analiza efectuată asupra modului cum se aplică această hotărâre rezultă că o
serie de prevederi sunt depășite, iar altele încălcate sistematic.
Astfel,
la data actuală toate cheltuielile comune privind energia electrică, energia
termică apă și canal se plătesc prin Administrația Palatului Culturii, nu de
fiecare instituție în parte, ca la data adoptării Hotărârii nr.21/1996.
Reglementările
cu privire la folosirea sălilor de spectacol și a Sălii de oglinzi nu au fost
respectate în sensul că excepțiile au devenit regulă, s-au acordat foarte multe scutiri de plata
chiriei, s-a aprobat organizarea și a altor activități față de profilul
instituției, respectiv s-a aprobat folosirea sălii de oglinzi și pentru
diferite manifestări de interes local, a unor instituții asociații și fundații.
Prin
noile reglementări se urmărește creșterea gradului de autofinanțare a
Administrației Palatului Culturii prin încasarea taxelor stabilite de Consiliul
Județean pentru folosirea sălilor și a dotărilor din palat. De asemenea, se
urmărește o mai bună păstrare și punere în circuitul turistic a patrimoniului
cultural și arhitectural, precum și respectarea profilului și a destinației
Palatului Culturii.
Față
de cele de mai sus propunem aprobarea proiectului de hotărâre anexat.
PREȘEDINTE
SECRETAR
GENERAL
Lokodi Edita Emöke Ioan Togănel
IT/CV-2ex.