R O M Â N I A

    JUDEȚUL MUREȘ

CONSILIUL JUDEȚEAN                                                                      PROIECT

 

 

   HOTĂRÂREA NR. ____
  din 24 septembrie 2009

 

privind aprobarea Master planului pentru sectorul de apă și canal

județul Mureș

 

 

Consiliul Județean Mureș,

Văzând expunerea de motive numărul 12801/18.IX.2009, a Direcției de Dezvoltare Regională, Implementare Proiecte privind aprobarea Master planului pentru sectorul de apă și canal județul Mureș, precum și avizul comisiilor de specialitate,

Având în vedere dispozițiile art. 91 alin. (3), litera „d” din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul art. 97, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, cu modificările și completările ulterioare,

 

hotărăște:

 

Art. 1.  Se aprobă Master planul pentru sectorul de apă și canal județul Mureș, prevăzut în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. De ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri răspund direcțiile de specialitate ale Consiliului județean.

Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Aqua Invest Mureș.

 

 

                                                                                                 Avizat pentru legalitate

PREȘEDINTE,                                                                SECRETAR,

    Lokodi Edita Emőke                                                   Cosma Aurelian Paul

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

    ROMÂNIA                                                                                  Văzut

         JUDEȚUL MUREȘ                                                                 p. PREȘEDINTE,

    CONSILIUL JUDEȚEAN                                                                        VICEPREȘEDINTE

Direcția Dezvoltare Regională,                                                          Szabo Arpad

       Implementare Proiecte

    Nr. 12801/ 18.IX.2009

 

 

EXPUNERE DE MOTIVE

privind aprobarea Master planului pentru sectorul de apă și canal județul Mureș

 

Master Planul prezintă rezultatele analizei și strategiei de dezvoltare a sistemelor de alimentare cu apă potabila și de colectare și tratare a apelor uzate, în vederea asigurării respectării în întregime a reglementărilor și directivelor românești și ale UE. Acest document a fost întocmit de către consorțiul Eptisa Internacional Grupo EP – MVV Energie AG – RODECO Consulting GmbH, în cadrul Proiectul EuropeAid / 123051 / D / SER / RO – 2005 / RO / 16 / P / PA / 001-03 numit "Asistenta Tehnica pentru Pregătirea Proiectelor pe Sectorul de Mediu în România”, finanțat prin programul ISPA 2005.

 

Prezentul Master Plan este întocmit ca prim document pentru viitorul pachet al documentației Cererii de finanțare din Fonduri de Coeziune prin Programul Operațional Sectorial Mediu.

 

Master Planul dezvoltat la nivel de județ acoperă perioada 2008 – 2038 atât pentru serviciile de apă cât și pentru cele de apă uzată. Scopul general al acestui document este de a identifica și ierarhiza măsurile în vederea conformării pe deplin cu Directivele CE relevante având în vedere accesibilitatea proiectului pentru populație.

 

Întreaga documentație este structurată în 12 capitole, după cum urmează:

Capitolul 0 al acestui Master Plan este o sinteza a celor mai importante date tehnice, financiare, instituționale si de mediu – care s-au desfășurat in faza de început a proiectului; de asemenea acest capitol cuprinde si descrierea succinta a soluțiilor si propunerilor luate in considerare de către Consultant pentru remedierea situației existente in domeniile investigate. Descrierea in detaliu a masurilor propuse se regăsește in capitolele acestui document.

Capitolul 1 al acestui Master Plan prezintă informații generale referitoare la contextul proiectului.

Capitolul 2 prezintă si analizează situația actuală pentru întreg județul în legătură cu obiectivul principal – serviciile de apă și apă uzată. Capitolul cuprinde informații generale privind zona proiectului: geografie, condiții climatice, geologie, hidrologie și hidrogeologie și alte informații legate de proiect. Acest capitol prezintă pe scurt profilul socio-economic al României, legat de Regiune și Județ oferind o privire generală asupra economiei locale, structurii populației și demografiei, venitului pe familie și cheltuielilor. Totodată sunt subliniate particularitățile din domeniu apa-canal al județului Mureș. Astfel, sunt scoase in evidenta diferențele de confort dintre mediu urban si rural, diferente ce au devenit lucru comun la nivel național. Asa incat si in judetul Mures realitatile cotidiene au reliefat pe de o parte ineficienta industriei propagandistice comuniste si pe de alta parte absenta viziunilor pozitive din lumea socio-politica post - comunista. Astfel, zone ale judetului candva puternic industrializate, a se aminti doar cazul Tarnaveniului, astazi agonizeaza social si economic, iar infrastructura specific edilitara este supradimensionata si energofaga.

Capitolul 3 oferă previziunile socio-economice și proiecțiile pentru cerinta de apă și de asemenea debitele și incarcarile apelor uzate. Totodata o atentie deosebita s-a acordat detalierii conceptului de „aglomerare” in contextul respectarii cerintelor din Directiva UE a Apelor Uzate (91/271/EEC), aplicate la conditiile specifice tarii noastre si a zonei care face obiectul analizei. In subcapitolul 3.2. sunt prezentate elemente definitorii ale conceptului ce a marcat jaloanele de dezvoltare ale Master Planului.

Capitolul 4 prezintă obiectivele Naționale și obiectivele Județene din sectorul de apă și apă uzată în strânsă legătură cu planurile și strategiile naționale relevante deja aprobate de autoritățile relevante.

Capitolul 5 analizează opinia relevantă considerată a fi viabilă în baza unui proiect pentru infrastructurile recomandate în diferitele orașe ale proiectului. Sunt prezentate aglomerarile identificate, pentru fiecare aglomerare in parte fiind evidentiate lucrarile  considerate - la momentul incheierii fazei de colectare a datelor - ca fiind necesare pentru indeplinirea termenelor si conditiilor de conformare asumate de catre Romania in momentul semnarii Tratatului de Aderare la UE. Se va observa, chiar din dezvoltara rece a cifrelor, ca in general infrastructura edilitara specifica existenta a marilor aglomerari urbane sta la baza dezvoltarii ulterioare a zonelor rurale satelite.

Capitolul 6 prezintă strategia județeană din sectorul de apă și apă uzată, in special in lumina concluziilor Programului Sectorial Operational de Mediu, a obligatiilor derivate din Tratatul de Aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, cat si a concluziilor capitolului 5.

Capitolul 7 inventariaza opțiunile și măsurile pentru planul de investiții pe termen lung pentru alimentarea cu apă potabila și colectarea și tratarea apelor uzate din județ inclusiv parametrii de bază ai proiectului și pre-dimensionarea, costurile unitare, costurile investiției, costurile de exploatare, întreținere și administrare, graficul de implementare și etapizarea măsurilor, impactul măsurilor și cerințele instituționale.

Capitolul 8 prezinta analiza economică și financiară inclusiv costurile investiției, costurile de exploatare și întreținere și Valoarea Actuală Netă.

Capitolul 9 prezintă analizele macro-afordabilității din cadrul județului inclusiv premisele, tarifele, accesibilitatea și o analiză a sensibilității pentru definirea investiției maxime care poate fi suportată de populație.

Capitolul 10 prezintă programul de investiții prioritare în infrastructură cu indicatorii cheie ai performanței și lista măsurilor de investiții cărora li se acordă prioritate.

Capitolul 11 oferă un plan de acțiune pentru implementarea proiectului.

Capitolul 12 enumerează anexele relevante.

Proiecții ale alimentarii cu apa si canalizării pentru județul Mureș

S-a evaluat dezvoltarea cererii de apa in viitor, debitele pe ape reziduale si deversarile pentru diferite orase din judetul Mures. Valorile rezultate au constituit baza pentru stabilirea marimii facilitatilor necesare pentru sistemele de apa si ape uzate, pentru a corespunde cerintelor pana in anul 2038.

Principale puncte luate in considerare au fost:

o  Studiile socio-economice arata ca populatia judetului Mures scade, iar cererea pentru apa folosita in scopuri casnice urmeaza aceeasi tendinta descrescatoare. Fenomenul de distributia a apei contorizat la nivel individual, a intarit concluzia privind descresterea consumului.

o  Cererea de apa industriala scade, urmare a introducerii sistemelor de masurare a consumurilor cat si a unei noi structurari a tarifului emisa de catre Operatorul Regional de Apa.  Cererea institutionala si comerciala va urma estimarile date de standardele din Romania (1343/1-95 and 343/2- 89).

o  Din informatiile colectate si sintetizate de companiile de apa, precum  si in urma investigatiilor efectuate de Consultant, s-au calculat pierderile de apa pe diferite retele in cadrul oraselor prevazute in proiect pentru judetul Mures si s-au intocmit balante de apa.

o  Implementarea proiectului va conduce la reducerea pierderilor in sistemul de alimentare cu apa. Se asigura metode adecvate pentru controlul pierderilor, estimandu-se ca aceste pierderi pe sistem vor scadea cu aproximativ 25% din totalul distributiei de apa.

o  Retelele de canalizare existente sunt puternic afectate de infiltratiile mari, din cauza starii tehnice proaste a acestor retele. Urmare a lucrarilor propuse pentru reabilitare si inlocuiri, se estimeaza ca infiltratiile in reteaua de canalizare se vor diminua considerabil.

o  Valoarea acceptata pentru calcularea numarului de locuitori echivalenti este de 60 g CBO5/pe cap de locuitor/zi iar procentul din apa introdusa in sistem ce urmeaza a fi restituită si colectată de catre reteaua de canalizare sub forma de apa uzata  este de 100% pentru consumatorii casnici si 90% cei industriali. Aceste valori s-au dovedit a fi valabile pentru Romania.

Sistemele de apa

Principalele lucrari considerate pe sectorul de apa au fost reabilitari sau imbunatatiri ale statiilor de tratare existente si reabilitari ale retelei existente de apa dar au fost considerate si extinderi ale conductelor de aductiune si retelor de distributie a apei potabile (in special pentru comune).

Sistemele de ape uzate

Principala directie care a determinat strategia adoptata se referă la considerarea reabilitarii si  modernizarii stațiilor de epurare existente sau execuția unei statii noi, in orasul Luduș. De asemenea, o prioritate a fost și definirea soluțiilor pentru asigurarea facilităților specifice canalizării în aglomerările fără sistem de colectare ape uzate (comune și orașe).

Investitii pe termen lung in infrastructura pentru Judetul Mures

Planul de investitii pe termen lung pentru judetul Mures a fost estimat ca avand o valoare de cca. 1.192.320.550 Euro:

o  Faza 1 (2007 – 2015) sume de cca 902.343.088 Euro

o  Faza 2 (2016 – 2018) sume de cca 90.561.486 Euro si

o  Fazele urmatoare (2019 – 2037) sume de cca 196.265.976 Euro.

Investitiile prioritare in infrastructura pentru Judetul Mures

Documentatia Master Plan a tinut cont in special de dezvoltarea sau reabilitarea sistemelor de canalizare, urmand apoi in ordinea importantei lucrarile specifice distributiei de apa.

 

Stabilirea listei investițiilor prioritare a fost făcută pe baza următoarelor criterii:

-      Implementarea programelor de conformare cu standardele Comunității Europene;

-      Urgența unor măsuri necesare pentru oprirea descărcărilor necontrolate de apă uzată sau de exfiltrări masive din rețeaua de alimentare cu apă, ambele situații cauzând daune severe mediului înconjurător;

-      Urgența unor măsuri de reducere a pierderii și risipei de apă;

-      Urgența unor măsuri de reducere a infiltrațiilor de apă uzată.

 

Pe baza acestor criterii, aglomerările care au fost incluse în lista investițiilor proiritare sunt: Tîrgu Mureș, Reghin, Sighișoara, Tîrnăveni, Luduș, Iernut, Miercurea Nirajului, Cristuru Secuiesc, Band, Livezeni, Cristești, Pănet.       

 

Valoarea totală a lucrărilor de investiții prose spre finanțare din Fondul de Coeziune în perioada 2008 – 2013 este de 89.029.858 Euro. Aceste costuri nu includ echipamente, asistență tehnică, proiectare, supervizare lucrări, taxe și alte cheltuieli neprevăzute. Pentru județul Mureș acestea sunt în total 21.846.270 Euro astfel incat totalul fazei I a Fondurilor de Coeziune este de 111.876.128 Euro.

 

În baza celor prezentate propunem aprobarea Master planului pentru sectorul de apă și canal județul Mureș

 

 

 

DIRECTOR EXECUTIV                                                      ȘEF SERVICIU

       Valer Bățaga                                                                      Călin Suciu