ROMÂNIA PROIECT
JUDEȚUL MUREȘ
din 22 iunie 2011
privind aprobarea încheierii unui Acord de parteneriat
cu Spitalul Clinic Județean Mureș
Consiliul
Județean Mureș,
Văzând solicitarea Spitalului Clinic Județean
Mureș nr.5369/08.06.2011, propunerea de Acord de parteneriat nr.5358 din
08.06.2011 dintre Spitalul Clinic Județean Mureș și Consiliul Județean Mureș, expunerea
de motive numărul nr. 9931/16.06.2011 a Direcției
Dezvoltare Regională, Implementare Proiecte,
În temeiul prevederilor art.91,
alin.(6), lit.a, precum și ale art.97, alin.(1), din Legea nr.215/2001
privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și
completările ulterioare,
hotărăște:
Art. 1. Se aprobă încheierea Acordului de
parteneriat cu Spitalul Clinic Județean Mureș, în vederea participării la concursul de proiecte
Împreună pentru fiecare, finanțat de către compania Rompetrol, prezentat în Anexa care face parte integrantă din hotărâre.
Art. 2. Se mandatează doamna
Lokodi Edita Emőke, președintele Consiliului Județean Mureș să semneze Acordul
de parteneriat menționat la articolul 1.
Art. 3. Prezenta hotărâre se
comunică Spitalului
Clinic Județean Mureș.
PREȘEDINTE Avizat pentru legalitate
Lokodi Edita Emőke
SECRETAR
Aurelian Paul Cosma
ROMÂNIA Văzut
JUDEȚUL MUREȘ PREȘEDINTE
CONSILIUL JUDEȚEAN
Lokodi Edita Emőke
Direcția
Dezvoltare Regională,
Implementare Proiecte
Nr. 9931
/ 16.06.2011
EXPUNERE
DE MOTIVE
privind aprobarea încheierii unui Acord de parteneriat
cu Spitalul Clinic
Județean Mureș
Spitalul Clinic
județean Mureș, prin Clinica de Pneumologie, intenționează să aplice la
programul național de responsabilitate
socială Împreună pentru fiecare, finanțat de Rompetrol. Programul este
destinat dezvoltării comunităților locale prin inițierea, susținerea și
implementarea de proiecte din domeniul sănătății sau al protecției
mediului.
Proiectul propus Ambulatoriul
Integrat al Clinicii Pneumologie o poartă deschisă spre sănătatea oamenilor
are următoarele obiective:
-
îmbunătățirea accesului la
consultul de specialitate în clinică ,
- informarea populației și a personalului
medical din îngrijirea medicală primară prin redactarea, tipărirea și distribuirea
de materiale publicitare informative asupra bolilor respiratorii severe:
bronșită cronică, astm bronșic, tumori bronhopulmonare, tuberculoză la adulți
și copii,
- organizarea de seminarii cu
scop informativ pentru medicii de familie, pneumologi, interniști privind
importanța depistării acestor afecțiuni.
Bugetul proiectului este de
44.787,92 Lei, necesar pentru:
-
recompartimentarea spațiului
existent
-
schimbarea tâmplăriei geamurilor
și ușilor
-
dotarea cu mobilier, aparatură
medicală și instrumentar medical
-
asigurarea vizibilității
proiectului prin realizarea de materiale informative
-
organizarea unor ateliere de
lucru.
Toate cheltuielile prevăzute în bugetul proiectului
vor fi suportate de finanțator, durata acestuia fiind de 3 luni, respectiv
lunile august, septembrie și octombrie 2011.
Conform condițiilor de eligibilitate prevăzute în Ghidul aplicantului, Șeful
de proiect trebuie să aibă un parteneriat formalizat cu autoritățile locale și
să dovedească angajament comun pe termen lung pentru dezvoltarea si păstrarea
rezultatelor proiectului ce face subiectul aplicației.
În acest sens, se solicită
încheierea unui Acord de parteneriat între Spitalul Clinic Județean Mureș și
Consiliul Județean Mureș, conform Anexei
nr.1 la prezenta. Descrierea proiectului, calendarul activităților și
bugetul proiectului sunt prezentate conform Anexei nr.2 la prezenta.
Având în vedere cele de mai sus,
propunem spre aprobare încheierea Acordului de parteneriat cu Spitalul Clinic Județean Mureș, fără
contribuția financiară a Consiliului Județean Mureș.
Întocmit: Gyarmati Iuliana
Văzut:Șef serviciu Suciu Călin
Văzut: Director Bățaga Valer